Pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la o locuință gospodărească din localitatea Oravița.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Oravița, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor incendiul se manifesta cu flacără la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, precum și la o anexă.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin, în vârstă de 66 de ani, cu atac de panică, aceasta fiind ulterior transportată la spital.
În urma incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 100 mp, un tricilu electric, anexa alăturată, prin intervenția promptă a pompierilor fiind înlăturat pericolul de propagare la locuințele din apropiere, aceștia reușind să salveze din calea flăcărilor aproximativ 60% din restul casei.
Cauza probabilă de producere a incendiului o reprezintă un încărcător de baterie de la un triciclu electric care s-a supraîncălzit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu