În perioada 22 – 27 august a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Centrelor de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad și Otopeni au îndepărtat sub escortă 27 de străini, dintre care 26 de bărbați și o femeie.
Persoanele îndepărtate provin din
Bangladesh, Siria, Vietnam, Nepal, Azerbaijan și Sri Lanka.Dintre aceștia, 2 au intrat ilegal, iar 25 au intrat legal în România, în perioada 2023 – august 2024, în scop de angajare. Procedura de îndepărtare sub escortă, pentru cei 25 de străini, intrați legal pe teritoriul României, s-a desfășurat până la Aeroportul Internațional Cluj Napoca, respectiv Aeroportul Internațional “Henri Coandă” București, iar cele 2 persoane intrate ilegal au fost condușe la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia, conform procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia.
La ieșirea din țară, pe numele persoanelor în cauză a fost instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între un an și 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceste măsuri sunt menite să asigure respectarea legislației în vigoare și să contribuie la menținerea ordinii și siguranței publice.
Polițiștii de imigrări continuă să acționeze în continuare pentru gestionarea eficientă a fluxurilor migratorii și respectarea legislației în vigoare.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu