În zilele de 29 și 30
aprilie 2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră
Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic
asupra mărfurilor aflate în două containere sosite din China, aparținând unor societăți
comerciale cu sediul în Ucraina.
Ca urmare a
controlului, inspectorii vamali au descoperit 7.600 bucăți mașinuțe, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru
mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă
ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui
produs original, este de aproximativ 755.000 lei.
În conformitate cu reglementările naționale și europene privind
unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate
intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut
bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre
expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se
impun.
Menționăm că deși se pot vinde cu
preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol
sănătatea și siguranța cetățenilor.
Biroul comunicare,
relații publice și mass-media
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu