Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 7 mai 2024

Bilanțul misiunilor pompierilor în minivacanța de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale

 
Pe parcursul minivacanței prilejuită de 1 Mai și Sfintele Sărbători Pascale, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 119 misiuni în zona de competență.

 Incendii
În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a nouă incendii: șase produse la locuințe, unul la un autoturism, iar alte două manifestate la vegetație uscată.
Joi, la ora 12:36, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Zlatița, comuna Socol. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Oravița, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Flăcările au mistuit o cameră și un coridor, acțiunea promptă a pompierilor împiedicând extinderea incendiului la restul locuinței. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Duminică, la ora 21:50, pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coșul de fum al unei gospodării din localitatea Moldovița, oraș Moldova Nouă. În urma incendiului a ars funinginea din interiorul coșului de fum, iar o persoană, cu atac de panică, a fost transportată la spital. Reamintim cetățenilor că verificarea, curățarea și repararea coșurilor de fum se efectuează cel puțin o dată pe an, de către o persoană autorizată.
Ieri, în jurul orei 14:00, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în municipiul Caransebeș, în urma căruia a fost afectat compartimentul motor. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu o autospecială de stingere. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
De asemenea, pompierii militari au acționat pentru stingerea a două incendii de vegetație în localitățile Topleț și Tărnova, flăcările afectând peste cinci ha de teren.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “SEMENIC” al județului Caraș-Severin atrage atenţia asupra faptului că focurile aprinse, cu intenţia de a curăţa terenurile, reprezintă pericole reale pentru viaţa oamenilor, bunurile acestora, precum şi pentru mediul înconjurător.
Deși specialiștii în domeniu atrag atenția că incendierea vegetației uscate are efecte negative asupra solului, iar odată cu arderea resturilor vegetale se distruge și microfauna folositoare de la suprafața solului, aceasta continuă să fie, din păcate, cea mai întâlnită practică în activitățile de igienizare a terenurilor.
Reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei. Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Alegerile și acțiunile noastre contribuie la protejarea și respectarea mediului în care trăim. Fiți responsabili!
 Accidente rutiere
Pompierii militari au acţionat pentru descarcerarea, acordarea asistenţei medicale, transportarea la spital a două victime, precum şi pentru asigurarea măsurilor specifice în cazul a cinci accidente rutiere petrecute în localitățile Caransebeș (2), Teregova, Băile Herculane și Sadova Veche.
 Misiuni de prim ajutor
În perioada de referinţă, s-au înregistrat 65 de intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane.
 Alte misiuni
Pentru asigurarea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor, pompierii au fost prezenţi în Noaptea de Înviere în zona lăcașurilor de cult cu afluenţă mare de persoane din Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă și Băile Herculane. Misiunile s-au încheiat fără evenimente negative.
Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea copacilor căzuţi sau aflați în pericol de cădere pe partea carosabilă în localitățile Agadici, pe DJ 582 Cuptoare-Văliug, DJ 582A Reșița-Târnova și Reșița, au desfășurat misiuni de salvări animale, misiuni de recunoaștere în teren și instruire, precum și alte misiuni în sprijinul comunităților.

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu