Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 23 mai 2024

ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂȚII, ÎN CARAȘ-SEVERIN


Săptămâna aceasta, până la data de 24 mai, polițiștii din Caraș-Severin desfășoară activități de prevenire a criminalității în cadrul evenimentului "Săptămâna prevenirii criminalității”, eveniment derulat anual, la nivelul Poliției Române.

În cadrul activităților sunt abordate teme precum prevenirea victimizării minorilor și a violenței domestice, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a disparițiilor sau plecărilor voluntare ale minorilor, precum și prevenirea criminalității informatice.

La activități participă polițiști de la Biroul Siguranță Școlară și polițiști de la polițiile municipale și orășenești.

Luni, 20 mai, zi dedicată prevenirii victimizării minorilor, polițiștii au fost prezenți la Liceul Mathias Hammer" din Anina și Școala Gimnazială Berzasca, unde au discutat cu elevii despre consecinţele asociate comportamentulului infracţional, aspecte legislative precum riscurile şi consecinţele asociate comportamentulului infracţional, răspunderea penală a minorului şi instituţiile responsabile care pot interveni în susţinerea minorilor autori sau victime ale infracţiunilor.

Ieri, 21 mai, polițiștii au discutat cu elevii Liceului Baptist din Reșița și cu cei ai Școlii Gimnaziale nr. 9 Reșița, despre siguranța în mediul online și despre pericolele pe care le pot întâlni în mediul virtual.

Astăzi, activitățile preventive au ca temă prevenirea violenței domestice, fiind structurate în scopul informării privind problematica faptelor comise cu violență, recunoașterii diferitelor forme de violență (fizică, verbală, sexuală, psihologică), cauzele generatoare, formele de manifestare ale faptelor comise cu  violență, modalităţile de gestionare a situaţiilor conflictuale şi prevederile legislative ce reglementează acest segment de criminalitate, urmărindu-se şi sporirea nivelului de informare pe segmentul traficului de persoane.

Domeniul activităților ce vor fi derulate în zilele următoare este reprezentat de prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și de prevenirea disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu