INFORMARE PRIVIND PROCEDURA INVITAȚIEI
La acordarea vizelor de scurtă şedere, pentru a intra pe teritoriul României, în cazul străinilor, cetăţeni ai statelor aflate pe lista stabilită de Ordinul Ministerului Afacerilor Extene nr. 645 din 28 martie 2024, privind modificarea anexei la Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1.743/2010, trebuie
să prezinte la misiunea diplomatică a României din ţara de domiciliu sau reşedinţă unde solicită viza, o invitaţie scrisă, aprobată de Inspectoratul General pentru Imigrări.Posesorul unui pașaport simplu poate
obține viza de scurtă ședere cu una sau mai multe călătorii dacă prezintă
misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare o invitație scrisă, avizată de
Inspectoratul General pentru Imigrări, din partea unei persoane fizice sau
juridice din România, din care să rezulte că aceasta va
asigura costurile privind executarea măsurilor de îndepărtare, în cazul în care
străinul invitat nu părăseşte România până la data la care încetează dreptul de
şedere stabilit prin viză, în următoarele scopuri: vizită, turism și afaceri.
Invitația, însoțită de o serie
de documente, în funcție de scop, se ridică, se completează în două exemplare
și se depune la sediul formațiunilor teritoriale ale Inspectoratului General
pentru Imigrări, în vederea aprobării. Documentul se aprobă dacă străinul
invitat îndeplineşte condiţiile legale de intrare în România, dacă nu prezintă risc
de migraţie ilegală sau risc la adresa securităţii naţionale şi dacă există
suficiente garanţii că va părăsi teritoriul ţării la expirarea vizei.
Soluţionarea cererilor de aprobare
a invitaţiilor se face în termen de până la 45 de zile de la data depunerii. În
cazuri temeinic justificate, când este necesară o examinare mai aprofundată a
cererii, termenul poate fi prelungit cu 15 zile. Pentru străinii care urmează
să vină în România în scop turistic, în grupuri organizate de minimum 20 de
persoane, la solicitarea societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990,
republicată, cu
modificările şi completările
ulterioare, membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România,
aprobarea invitaţiilor se face în termen de 30 de zile de la data depunerii.
În cazul aprobării, un exemplar
al invitaţiei va fi înmânat persoanei care invită, în scopul transmiterii către
străinul invitat în vederea prezentării în original la misiunea diplomatică sau
la oficiul consular unde solicită acordarea vizei române. Străinul
poate solicita acordarea vizei
în termen de 30 de zile de la aprobarea invitaţiei.
Precizăm că nu se aprobă o nouă
invitaţie depusă de un solicitant, indiferent de
scopul acesteia, dacă una
dintre persoanele invitate anterior de acesta nu a părăsit teritoriul ţării în
termenul de valabilitate al vizei. Vizele se acordă cu un drept de şedere de
până la 90 de zile, în funcţie de perioada pentru care străinul este invitat.
Există anumite situații când
pentru obținerea unei vize de scurtă ședere nu mai este nevoie de invitație
avizată de Inspectoratul General pentru Imigrări, situație în care viza se
solicită de la reprezentanțele diplomatice sau oficiile consulare cu o invitație
autentificată notarial.
Formațiunile teritoriale
responsabile cu prelungirea valabilității vizei de scurtă ședere sau a
dreptului de ședere stabilit străinului prin viză sunt:
Ø Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, cu sediul în Grand Arena Mall, str. Bulevardul Metalurgiei,
nr.12-18, sector 4, București, telefon 021/303.70.80 int.30461;
Ø Serviciul pentru Imigrări al Județului Constanța, cu sediul în Bulevardul
I.C. Brătianu, nr.246, Constanța (cu acces din strada Matei Millo), telefon
0241.550909;
Ø Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, cu sediul în str. Andrei Mocioni, nr. 8-10,
Timișoara, telefon 0256.402430;
Ø Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj, cu sediul în str. Alexandru Vaida Voevod, nr.
53-55 (Complex Iulius Mall), mun. Cluj-Napoca, telefon 0264.555656;
Ø Serviciul pentru Imigrări al Județului Iași, cu sediul în str. Mihai Costăchescu, nr. 6,
Iași, telefon 0232.302315.
Pentru informații suplimentare referitoare la procedura
invitației (documente, excepții, precum și alte aspecte de interes) puteți
accesa acest link: https://igi.mai.gov.ro/category/diverse/migratie/
sau puteți consulta actul normativ: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/04/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf articolele 38 - 41.
BIROUL
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu