În perioada 24-26 mai, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 700 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare.
Ca măsură complementară, au fost reținute 26 de permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
Astfel, pentru abaterile constatate în perioada menționată, polițiștii au aplicat 663 sancțiuni contravenționale, dintre care 285 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
6 conducători au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehicule, depășind limitele de viteză cu peste 50 de km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru 3 luni.
Totodată, 61 de bicicliști și 32 de pietoni au depistați în timp ce încălcau prevederile legale, fiind sancționați contravențional.
De asemenea, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Exemple:
Ieri, la ora 21.00, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au oprit pentru control, în comuna Măureni, un moped condus de un tânăr de 21 de ani.
Din verificările efectuate s-a stabilit că mopedul nu figura înmatriculat în circulație, iar în cazul tânărului de 21 de ani au rezultat, la testarea cu aparatul din dotare, suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.
În cursul nopții, la ora 02.00, polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe strada Ion Vidu, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, la testarea cu aparatul din dotare au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.
În ambele cazuri bărbații au fost conduși la spital unde le-au fost prelevate mostre biologice, rezultatele analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarelor penale întocmite.
Cercetările sunt continuate în aceste cazuri.
Polițiștii cărășeni desfășoară zilnic astfel de activități, care au ca obiectiv siguranța circulației pe drumurile publice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu