Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 28 mai 2024

Procesul de portabilitate explicat pas cu pas

 

În contextul digitalizării și mobilității crescute a utilizatorilor finali, portabilitatea numărului de telefon continuă să fie un aspect esențial îndomeniul serviciilor de telecomunicații. Portabilitatea numărului de telefon permite utilizatorilor să își păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Acest proces este reglementat de ANCOM.

Procesul de portare

Cererea de portare: Utilizatorul solicită portarea numărului de telefonprincompletarea și depunerea cererii de portare (formularul-tip aici) la una dintre reprezentanţele furnizoruluide servicii(furnizorul acceptor) la care vrea să devină abonat.Solicitarea de portare poate fi depusă și prin mijloace de comunicare la distanță, în condițiile în care furnizorul acceptor are mijloacele necesare de a realiza la distanță verificările necesare pentru acceptarea cererii: dacă persoana care solicită portarea este titularul contractului sau reprezentantul legal al acestuia și dacă numărul pentru care se solicită portarea face obiectul contractului încheiat între abonat și furnizorul donor.

Durata portării:Portarea se finalizează în condiții normale în 3 zile lucrătoare de la depunerea cererii. Dacă se dorește portarea la o dată ulterioară, aceasta nu poate fi mai mult de 25 de zile lucrătoare.Serviciul va fi întrerupt pentru maxim 3 sau 4 ore pentru ca furnizoriisă poată opera portarea, timp în care nu vor putea fi date sau primiteapeluri sau SMS-uri și nici nu se poate efectua trafic de internet.

Alocarea numărului provizoriu: În timpul procesului de portare, utilizatorul are opțiunea de a primi un număr de telefon provizoriu (temporar) de la furnizorul acceptor. Acest număr permite utilizatorului să utilizeze abonamentul de la noul furnizor de servicii până ce numărul lui actual este portat.

ANCOM a constatat, prin intermediul sesizărilor primite de la abonați, că în multe cazuri deneprocesare/anulare a portării, aceștia se aflau în situația indezirabilă de a rămâne cu două contracte, unul de la furnizorul donor (aferent numărului care urma să fie portat) și unul încheiat cu furnizorul acceptor (aferent numărului alocat temporar de acesta).ANCOM a reglementat ca, în cazul în care portarea nu se finalizează, furnizorul acceptor să ceară abonatului, în termen de 30 de zile de la ultima zi din intervalul de portare, acordul pentru continuarea relației contractuale prin intermediul numărului de telefon alocat provizoriu, în caz contrar contractul aferent acestui număr încetând de drept, fără niciun fel de formalități. În această situație utilizatorul trebuie să plătească contravaloarea serviciilor de comunicații electronice prestate prin intermediul numărului provizoriu până la data încetării contractului și să respecte condițiile de returnare a terminalelor puse la dispoziție de furnizorul acceptor.

Returnarea creditului neutilizat:Furnizorii la ale căror servicii se renunță (donori) returnează, la cerere, utilizatorilor care au plătit servicii în avans creditul rămas neutilizat. Dacă s-a precizat în contract, pentru returnarea creditului rămas neutilizat se poate percepe un tarif proporțional și adecvat în raport cu costurile reale suportate de furnizor pentru realizarea acestei operațiuni.

Acordarea de despăgubiri:Furnizorul acceptor acordă, la cerere, despăgubiri abonaților în următoarele situații: dacă activarea numărului s-a realizat după expirarea termenului de o zi lucrătoare de la data convenită pentru portare saudacă serviciul de comunicații electronice a fost întrerupt, în timpul procesului de portare, mai mult de o zi lucrătoare. Furnizorul donor acordă, la cerere, despăgubiri abonaților în cazurile în care portarea s-a realizat fără acordul acestora.

Anularea portării: Utilizatorul poate depune o cerere de anulare a portării la furnizorul acceptor,cel mai târziu cu 24 de ore înainte de data convenită de acesta împreună cu operatorul pentru realizarea portării. Formularul tip poate fi obținut aici sau direct de la furnizor.

Informarea utilizatorilor

Utilizatorii au la dispoziție site-ul www.portabilitate.ro,unde pot afla dacă un număr de telefon a fost portat și rețeaua în care funcționează. Totodată, site-ul oferă detalii cu privire la pașii care trebuie urmați pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situația portării numerelor, dar și sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. 

 

InfoCentruANCOM pune la dispozitia utilizatorilor informatii utile despre serviciile de comunicatii electronice (telefonie, internet si televiziune) si serviciile postale, pentru a-i sprijini in alegerea si folosirea acestor servicii. Informatiile se refera in principal la incheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. In plus, utilizatorii pot gasi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii(ANCOM) este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenței și inovației pe piețele comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotație și resurse tehnice asociate), încurajarea investițiilor eficiente în rețele și infrastructuri și promovarea conectivității ultrarapide. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitatiwww.ancom.ro,www.portabilitate.rosi www.veritel.ro. Pentru a testa si monitoriza calitatea serviciului de internet, accesatiwww.netograf.ro.Pentru a consulta acoperirea cu serviciide voce mobilă a localităților, drumurilor naționale și județene din România, accesați www.aisemnal.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu