următorul comunicat:
Regina Elisabeta,
o sută de ani de la trecerea
la cele veșnice
Familia Regală va comemora centenarul morții Reginei
Elisabeta a României joi, 18 februarie 2016. Evenimentul va avea loc în
prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele
Radu la Biserica Ortodoxă din Sâvârșin, la ora 12.
Altețele Lor Regale se află, în luna februarie, la
reședința regală de la Sâvărșin și au ales biserica din localitate pentru
oficierea slujbei de pomenire.
La comemorare vor lua parte ÎPS Arhiepiscopul Timotei al
Aradului, reprezentanți ai autorităților locale din Săvârșin, din județul Arad
și din județele învecinate. Sunt așteptate personalități din întreaga țară și
din Republica Moldova.
Își vor da concursul Corul Regal și Corul Teologic al
Arhiepiscopiei Aradului.
Toți cei care doresc să ia parte la comemorarea Reginei
Elisabeta sunt bineveniți la Biserica Ortodoxă din Săvârșin, pentru a fi
alături de Familia Regală la această importantă comemorare pentru națiunea
română.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu