Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii măsurilor
compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole - Campania 2015, că eliberează
adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente,
de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului
pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci
fermierilor.
Toate convenţiile încheiate între APIA - Banca şi FGCR/FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției
la adresa:
www.apia.org.ro.
Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care confirmă
că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2015 și a solicitat sprijin pentru măsurile de
dezvoltare rurală. De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața
determinată pentru plată pentru măsurile de dezvoltare rurală, că beneficiarul nu face obiectul
excluderilor de la plată pentru schema de plată unică pe suprafață și că îndeplinește condițiile generale
pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Valoarea creditului va fi în cuantum de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinței
eliberate de APIA.
Banca Creditoare acordă beneficiarilor, conform reglementărilor sale interne, credite/facilități de finanțare
în lei, pentru finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităţilor curente în procentul stabilit
prin regulile proprii din suma prevăzută în adeverinţa eliberată de APIA.
Fermierii care au accesat credite în baza adeverinţelor emise de APIA pentru schemele de sprijin pe
suprafaţă pentru anul 2015 vor putea accesa credite pentru dezvoltare rurala de la aceeași bancă de la care
au obţinut creditul anterior.
În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013
privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia Convenţiile dintre instituţiile financiare bancare și
nebancare și Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură, în vederea finanţării de către acestea a
activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin Agenţia de Plăţi și Intervenţie pentru
Agricultură, Banca trebuie sa respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii
plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, iar
comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
vineri, 5 februarie 2016
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenuri agricole - Campania 2015, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează sa acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu