Poliţiştii Inspectoratului General pentru
Imigrări în baza mecanismului de cooperare integrată pentru combaterea şederi
ilegale şi a traficului de migranţi au desfăşurat, la nivel naţional,
activităţi specifice cu scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în
rândul comunităţii noastre.
Astfel, în perioada 1- 26 februarie, au
fost efectuate 158 de acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât şi în
cooperare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei
publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor
străini la nivel naţional.
În cadrul acţiunilor, 143 de persoane au
fost depistate în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi pe raza de
competenţă a judeţelor Iași, Ilfov şi Mehedinți. Dintre aceştia, 34 au întrunit
condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 89 au fost dispuse
măsuri de părăsire a teritoriului României, iar pentru 20 s-au dispus alte
măsuri.
Pentru 36 de persoane, au fost organizate
misiuni de îndepărtare de pe teritoriul României sub escortă. La ieşirea din
ţară pe numele lor a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în România,
în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în
România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Poliţişti au aplicat 588 de sancţiuni
contravenţionale cu avertisment şi amendă în valoare totală de 195.075 lei,
cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei.
Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii
urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui
control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a
străinilor şi combaterea migraţiei ilegale.
Biroul Informare şi Relaţii Public
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu