AFIR a efectuat primele plăți de 3,9
milioane de euro prin PNDR 2014 – 2020 și în această săptămână va efectua în
continuare plăți în valoare de peste 6 milioane de euro
Agenția pentru Finanțarea
Investițiilor Rurale continuă efectuarea primelor plăți pentru beneficiarii
submăsurilor de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală
2014 – 2020 (PNDR 2020) – prima tranșă de plată din fonduri europene
nerambursabile alocate țării noastre prin intermediul PNDR 2020 a fost efectuată la
sfârșitul lunii ianuarie 2016.
Agenția pentru Finanțarea
Investițiilor Rurale (AFIR) a programat în această săptămână plăți către 225 de
beneficiari ai Submăsurii (sM) 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor
fermieri”. Valoarea totală nerambursabilă a plăților se ridică la aproximativ 6,9
milioane de euro. Aceste plăți se adaugă celor efectuate în prima tranșă către 124
de tineri fermieri, beneficiari ai sM 6.1, care au primit deja fonduri europene
nerambursabile în valoare totală de 3,9
milioane de euro.
„Încă de la sfârșitul lunii
ianuarie, AFIR a efectuat primele plăți din PNDR 2020 către tinerii fermieri. Am
reușit să ne mobilizăm la nivel instituțional și în termen de doar 3 luni de la
închiderea sesiunii de depunere a proiectelor, mai precis 30 octombrie 2015, să
virăm în conturile bancare ale fermierilor primii bani din fonduri europene
nerambursabile, trecând, desigur, prin etapele de evaluare, selecție și
contractare. Vom continua să efectuăm plăți pe măsură ce sunt semnate și alte
Contracte de Finanțare în urma procesului de evaluare și selecție pe care ne
concentrăm și pentru alte submăsuri de investiție din cadrul PNDR 2020” a declarat directorul
general al AFIR, Andras SZAKAL.
O altă submăsură pentru care au
fost depuse cereri de plată și urmează să se efectueze plăți este submăsura 6.3
„Sprijin pentru
dezvoltarea fermelor mici”. Astfel, 164 de beneficiari ai acestui tip de sprijin
vor primi în curând plăți în valoare de 246.000 euro.
De
asemenea, 121 de beneficiari ai submăsurii 19.2 „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de
dezvoltare locală” din cadrul axei LEADER vor primi fonduri europene
nerambursabile în valoare de circa 612.000 euro.
O
valoare ceva mai mica, de aproximativ 9.500 euro urmează să fie plătită unor
beneficiari ai Submăsurii 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători”
De asemenea, AFIR a efectuat plăți
către beneficiarii Submăsurii 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea
și adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta ce vizează
infrastructura agricolă. Valoarea plăților este de aproximativ 380.000 euro. Pentru componenta de infrastructură
agricolă aferentă acestei submăsuri mai sunt programate și alte plăți conform celor
2 solicitări de fonduri inițiate de AFIR până în acest moment. Precizăm că este
vorba despre proiecte contractate pe Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi
dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice” și care au fost preluate prin procedura de tranziție pe Submasura 4.3.
COMUNICAT
DE PRESĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu