Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 27 noiembrie 2022

Fundația Comunitară Banatul Montan anunță startul campaniei: UN VIITOR MAI CURAT CU GUNOIUL SELECTAT

Campania este parte a proiectului „Activism civic în practică - sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local". În cadrul acestuia, au fost organizate consultări publice, întâlniri, programe de leadership prin care am vrut să identificăm, cu ajutorul cetățenilor, cele mai importante schimbări pe care ei și le doresc pentru orașul lor.În

urma sondajului de opinie realizat, cetățenii din Reșița au votat cele mai importante priorități pentru ei, iar colectarea selectivă a fost una din principalele nevoi semnalate. Propunem astfel o campanie care să informeze și să ajute cetățenii să selecteze gunoiul corect, ținând cont de gradul de colectare selectivă în Reșița de numai11%.

Un nucleu civic, creat în jurul Fundației Comunitare Banatul Montan, inițiază astfel campania ”Un viitor mai curat cu gunoiul selectat” cu suportul financiar al Active Citizens Fund – Romania, dar și al celorlalți parteneriși donatori: Fundația Friends for Friends, Romanian American Foundation și  Primăria Municipiului Reșița.

În cadrul acestei campanii ne propunem ca cetățenii din municipiul Reșița să fie mai bine informați și educați în legătură cu modul de selectare a gunoiului.Am realizat afișe care se află în fiecare stație de autobuz, pliante cu informații și scurte materiale video prin care este explicat procesul de selectare corectă a gunoiului. Acestea din urmă vor rula în autobuze, pe rețelele sociale, pe site-ul nostru și ale partenerilor.

Ne dorim ca un număr tot mai mare de cetățeni să fie parte a acestui efort, să avem un oraș mai curat, iar gunoiul selectat corect să poată fi reutilizat. Mai multe detalii despre proiect se găsesc pe: www.activismcivic.ro

Mai multe detalii despre campanie: https://fundatiacomunitarabanatulmontan.ro/campanie-colectare-selectiva/     

Acest demers este parte a proiectului „Activism civic în practică - sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local" derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Fundația Comunitară Buzău, Fundaţia Comunitară Vȃlcea, Fundația Comunitară Banatul Montan și Fundaţia Comunitară Timișoara cu sprijinul financiar Active Citizens Fund - Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este consolidarea unor nuclee civice de cetățeni activi și informați care să lucreze împreună și să (re)acționeze în promovarea unor investiții, servicii și politici publice eficiente și transparente la nivel local.

„Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă"

 

DespreProgramul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și FrivillighetNorge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu