Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 15 noiembrie 2022

Activități de control desfășurate de către inspectorii ITM Caraș-Severin

În perioada 07-11.11.2022, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au desfăşurat activităţi de control în cadrul Campaniei Naţionale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională.

Acțiunile de control s-au desfășurat atât pe teren (în trafic împreună cu inspectorii de trafic din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR) cât și la sediul angajatorilor care desfășoară activități economice principale sau secundare de transport rutier de marfă și persoane pe teritoriul României – cod CAEN 4941 și 4931.

Au fost controlați 32 angajatori, au fost aplicate 4 amenzi contravenționale în cuantum de 10.500 lei și 5 avertismente și au fost dispuse 40 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.

Principalele deficiențe identificate de inspectorii de muncă:

-      nu se ține evidenţa timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier;

-      neprezentarea evidenţelor privind timpul de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier;      

-      lipsa unui acord scris referitor la modul de întocmire a evidenței orelor de muncă în cazul lucrătorilor mobili;

-      neinformarea salariaților care urmează să presteze activitate în străinătate;

-      neinițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate;

neacordarea sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, etc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu