În perioada 8-14 iulie,
polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au fost la datorie și au acționat
pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, în tot județul.
|
În vederea asigurării unui climat de siguranţă rutieră
în rândul participanţilor la trafic, pe parcursul săptămânii precedente,
poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu poliţiştii de la formaţiunile de
profil din teritoriu au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor
cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, în perioada menționată, ca urmare a neregulilor
constatate în trafic, polițiștii au aplicat 643 de sancțiuni contravenționale,
conform O.U.G.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de
peste 185.500 de lei. Totodată, ca urmare a celor constatate, au fost reținute
47 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Acționând pentru
respectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, polițiștii au
depistat în ziua de 13 iulie, doi conducători auto care circulau cu viteza de
144, respectiv 169 km/h. Ambii au fost sancționați contravențional și s-a luat
măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru 90 de zile.
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate pe raza
județului, polițiștii au constatat 7 infracțiuni la regimul rutier, dintre care
exemplificăm:
În zilele de 13 și 14 iulie a.c.,
polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Caransebeș au depistat în trafic doi tineri
de 25 și 28 de ani, în timp ce conduceau mopede neînmatriculate, fără a deține
permise de conducere.
În ambele cazuri, au fost
întocmite dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de
conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu