Un bărbat de
27 de ani din Anina este bănuit că, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice,
în cursul nopții, ar fi sustras un autoturism parcat pe o stradă din oraș, deși
nu poseda permis de conducere.
Astfel, în noaptea de 23/24 iulie, jurul orei 03,40, Poliția orașului Anina
a fost sesizată prin SNUAU 112 de către
un bărbat de 64 de ani din localitate, cu privire la faptul că persoane
necunoscute i-au sustras autoturismul pe care îl parcase în cursul serii pe o
stradă din oraș.
La fața locului s-a deplasat de urgență echipa operativă din cadrul
poliției, demarând cercetările. De asemenea, au fost instituite filtre de
poliție în trafic în vederea depistării autoturismului.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un tânăr de 27 de ani din
Anina, bănuit că, în cursul nopții, ar fi sustras autoturismul în cauză,
folosind dublura de chei pe care ar fi găsit-o în interiorul mașinii, cu scopul
de a se deplasa în orașul Moldova Nouă.
Autoturismul a fost recuperat și predat proprietarului fără a prezenta urme
de distrugere sau lipsa altor bunuri din interior.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de
0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la
spital pentru recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de
vehicule.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui
vehicul fără permis de conducere și conducerea
unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu