Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 30 martie 2015

Studenții Erasmus UVT au câștigat trofeul la competiția sportivă ESN Team 2015 din Cracovia

  În perioada 26-29 martie 2015 s-a desfășurat la Cracovia (Polonia) evenimentul ESN (Erasmus Student Network) Team 2015 (www.team.esn.pl), etapa internațională a celei mai mari competiții sportive adresate în exclusivitate studenților Erasmus Incoming de la instituțiile de învățământ superior din statele participante la programul Erasmus+.  La acest eveniment, România a fost reprezentată cu succes la două secțiuni: fotbal și volei, prin ESN Timișoara, cele două echipe fiind formate din studenți Erasmus Incoming ai Universității de Vest din Timișoara. În urma calificării la faza națională, cele două echipe, însoțite de responsabilul Erasmus Incoming de la UVT și sprijinite de UVT în perioada de pregătire și în deplasare, au câștigat locul I și Trofeul ESN Team 2015 la categoria fotbal și locul al III-lea la categoria volei la competiția din Polonia.

“UVT este de mult timp o instituție deschisă către internaționalizare, diversitate și multiculturalitate. În fiecare an, la noi studiază sute de studenți proveniți din întreaga lume. Aducem, astfel, un plus de valoare comunității, întrucât tinerii aceștia internaționali pot face un transfer important de cultură și mentalitate, așa cum și ei pot învăța numeroase lucruri de la noi. Performanța obținută în competiția de la Cracovia este lăudabilă și au tot sprijinul nostru în continuare”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Colaborarea dintre ESN Timișoara și UVT s-a dovedit a fi un real succes încă din 2013 când UVT a fost prima universitate din România care a organizat un eveniment de anvergură al rețelei europene Erasmus Student Network – National Boards Meeting, Fall 2013, Timișoara.
Mai mult, organizarea și implementarea cu profesionalism a programului Erasmus în cadrul Universității de Vest din Timișoara a adus Universității două premii în anul 2014 și în cadrul unui alt tip de competiții. Astfel, UVT, prin Departamentul de Relații Internaționale, a câștigat locul I la Gala Premiilor EduManager, ediția 2014, la categoria „Învățământ Universitar-Schimburi și Proiecte Internaționale”. În plus, UVT a fost nominalizată de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) ca model de bune practici în România în ceea ce privește implementarea programului Erasmus - mobilități de studiu în anul universitar 2013-2014, în raportul anual de țară către Comisia Europeană.
Toate aceste competiții câștigate de UVT ilustrează o schimbare clară în abordarea programelor de mobilități în cadrul instituției, înspre o colaborare mult mai eficientă între toți actorii implicați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu