Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 14 septembrie 2023

Furnizorii de servicii de comunicații electronice au posibilitatea de a modifica unilateral contractele încheiate cu utilizatorii finali în anumite condiții



ANCOM: Furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului pot modifica contractele încheiate cu utilizatorii finalifără a cere acordul

CONSILIUL CONCURENȚEI A FINALIZAT INSPECȚIILE INOPINATE ÎN SECTORUL BANCAR


Consiliul Concurenței a finalizat inspecțiile inopinate derulate la zece bănci, precum și la Biroul de Credit și la Asociația Română a Băncilor. Băncile inspectate sunt:

Peste 1.5 kg obiecte din aur confiscate de către inspectorii ANAF

 

În data de 07.09.2023, inspectorii din cadrul DGAF - DRAF DEVA  au efectuat verificări la patru operatori economici aflați pe raza municipiului Arad având obiect de activitate “casa de amanet și bijuterie.

Astfel, inspectorii antifraudă au

REGULI PENTRU CIRCULAȚIA ÎN SIGURANȚĂ PE BICICLETĂ

 

REGULI PENTRU CIRCULAȚIA ÎN SIGURANȚĂ PE BICICLETĂ

În primele 8 luni din acest an numărul accidentelor rutiere produse în Caraș-Severin, în care au fost implicați bicicliști, a fost în creștere.

În perioada amintită au fost

miercuri, 13 septembrie 2023

Intervențiile pompierilor cărășeni în ultimele 24 de ore

             În cursul zilei de ieri, 12 septembrie a.c., pompierii militari au intervenit pentru gestionarea a 18 situații de urgență pe raza județului Caraș-Severin.

VITEZA- PRINCIPALA CAUZĂ A ACCIDENTELOR RUTIERE PRODUSE ÎN CARAȘ-SEVERIN

 
Viteza, sub cele două forme, viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum și trafic, rămâne principala cauză de producere a accidentelor rutiere grave în Caraș-Severin, deși numărul accidentelor grave produse din această cauză a fost

START HERCULANE STORIES!

 
* Proiectul multidisciplinar, care va reanima digital poveştile staţiunii Băile Herculane, este prezentat în premieră într-o

Let’s Do It, Romania! anunță Ziua de Curățenie Națională pe 16 septembrie alături de 191 de țări: peste 15 milioane de voluntari sunt așteptați la curățenie în întreaga lume

 

Let’s Do It, Romania! revine și anul acesta cu o nouă ediție de Ziua Curățeniei Naționale care va avea loc pe 16 septembrie, alături de alte 191 de țări care au aceeași misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Voluntarii din județul Caraș-Severin sunt invitați pe 16 septembrie la curățenie să redea frumusețea naturii, să strângă deșeurile, dar și să petreacă o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune. Doritorii se pot înscrie pe

Prelungire orar de funcţionare PTF Lunga

 
La solicitarea autorităţilor publice locale sârbe, potrivit art. 9 alin. 4 din O.U.G nr. 105/2001, în perioada 15-18.09.2023, se va prelungi programul de funcţionare a Punctului de Trecerea a Frontierei Lunga - Nakovo.

Scopul prelungirii orarului

marți, 12 septembrie 2023

13 septembrie - Ziua Pompierilor din România

 

              În data de 13 septembrie 2023 sărbătorim 175 de ani de la faptele eroice şi sacrificiul pompierilor români care au luptat pentru democraţie şi independenţă în memorabila Bătălie din Dealul Spirii din anul 1848, când au înfruntat armata otomană venită să oprească revoluţia română. 13 Septembrie reprezintă un simbol al patriotismului pompierilor care au luptat pentru ţară cu preţul vieţii, dar şi un prilej pentru a sărbători curajul, devotamentul şi implicarea de care dau dovadă pompierii români, în fiecare zi, în misiunile lor pentru salvarea vieţii oamenilor. 

              Manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Pompierilor din România vor

Organizarea unor sesiuni de informare a alegătorilor români din străinătate pe tema proceselor electorale din anul 2024

Comunicat de presă privind organizarea unor sesiuni de informare a alegătorilor români din străinătate pe tema proceselor electorale din anul 2024

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a demarat procesul de informare a românilor din străinătate cu privire la

În luna aprilie, inspectorii ITM Caraș-Severin au efectuat 172 controale

În luna august 2023, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat 172 controale, fiind dispuse angajatorilor 235 măsuri obligatorii pentru remedierea deficienţelor constatate.

Au fost

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR CĂRĂȘENI PENTRU SIGURANȚA COMUNITĂȚII

  
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu ceilalți parteneri instituționali, au continuat activitățile specifice pentru siguranța comunității. 

În cele 3 zile, peste

luni, 11 septembrie 2023

British Council oferă activităţi şi materiale gratuite pentru învăţarea limbii engleze

  
Cu ocazia începerii noului an şcolar, British Council organizează evenimente în cele două centre nou deschise/ deschise recent, între

Festivalul LA PAS 2023 – Festival de Gastronomie Artizanală, cu concerte rock, poezie, basme și muzică neaoșă


Festivalul LA PAS – Festival de Gastronomie Artizanală, organizat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES), își anunță programul artistic pentru ediția 2023, care se va desfășura în

Șapte cetățeni străini, opriţi în tentativă de trecere ilegală

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga și Jimbolia - judeţul Timiș au depistat șapte cetăţeni din Nepal, toți intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia.

În data de

Bilanțul misiunilor pompierilor cărășeni din acest sfârșit de săptămână

             În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 26 intervenţii şi misiuni specifice.

Ø  Incendiu locuință particulară

În cursul zilei de

duminică, 10 septembrie 2023

Românii plătesc tot mai mult pentru asigurările de sănătate şi primesc în schimb servicii mai puţine şi de calitate mai proastă

FACIAS semnalează o nouă anomalie: Românii plătesc tot mai mult pentru asigurările de sănătate şi primesc în schimb servicii mai puţine şi de calitate mai proastă

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) remarcă un nou paradox în România, ţară în care se plătesc tot mai mulţi bani pentru asigurările de sănătate, în timp ce pacienţii sunt tot mai

Doi din zece copii spun că violenţa este prezentă mult sau foarte mult în şcoala lor

World Vision România: doi din zece copii spun că violenţa este prezentă mult sau foarte mult în şcoala lor. 50 fete din comunităţi vulnerabile au participat la sesiuni despre combaterea violenţei, Drepturile Omului şi dezvoltarea personală

Un sfert dintre copiii de la sate spun că trăiesc cu teama de-a nu fi discriminaţi din cauza sărăciei, potrivit ultimului raport

43 locuri de muncă disponibile în județul Caraș-Severin

SITUAŢIA LOCURILOR DE MUNCĂ VACANTE

Agentie locala/ Meserie /Nr loc de munca

sâmbătă, 9 septembrie 2023

Controale medicale gratuite în mediul rural - caravana "Nu am făcut destul" ajută la depistarea bolilor oncologice

În weekend-urile din perioada 9 septembrie - 5 noiembrie 2023, peste 1000 de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite în cadrul caravanei "Nu am făcut destul", organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). "Nu am făcut destul" este o caravană de controale medicale gratuite în mediul rural, ajunsă la a X-a ediţie.

Investigaţiile au ca scop depistarea bolilor oncologice şi includ:

Sezonul alergiei la ambrozie este în plină desfăşurare: care sunt simptomele sale şi cum o putem preveni şi trata

Recomandările Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC)

Sezonul alergiei la ambrozie este în plină desfăşurare. În acest context, Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC) transmite o serie de recomandări privind identificarea, prevenţia şi tratamentul acestei afecţiuni tot mai răspândite, care afectează semnificativ calitatea vieţii pacienţilor.

vineri, 8 septembrie 2023

Timișoara, al doilea oraș industrial din România, își prezintă potențialul economic într-o expoziție unică de design




Astăzi se deschide la centrul cultural FABER expoziția „Semnalizatoare - Designul nu este un panou de bord", un demers prin care doisprezece designeri români și internaționali prezintă potențialul industrial al Timișoarei. Expoziția

Analiza ariertelor înregistrate de operatorii economici cu capital majoritar de stat la data de 31.07.2023



Potrivit informațiilor extrase din bazele de date administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, din totalul de

Naşterea Maicii Domnului sau Sfântă Maria Mică - 8 septembrie

  Nasterea Maicii Domnului este prima mare sarbatoare din cursul anului bisericesc care a inceput la 1 septembrie. Ea este praznuita pe data de 8 septembrie. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea. Fragmentul 
referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Praznicul liturgic al Nasterii Maicii Domnului



Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului exista si la

Continuă activităţile de recrutare pentru posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti

 
Ministerul Apărării Naţionale continuă activităţile de recrutare a tinerilor - băieţi şi fete, pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti, în limita locurilor rămase neîncadrate.
Informaţii referitoare la oferta profesională, condiţiile de recrutare, selecţie şi de repartiţie sunt

joi, 7 septembrie 2023

Au fost publicate listele cu instalatorii validaţi în cadrul programului Casa Verde


Au fost publicate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu listele cu instalatorii validaţi în cadrul programului Casa Verde. Astfel, începând de astăzi, persoanele fizice şi unităţile de cult vor putea selecta din

Verificări privind șederea ilegală pe teritoriul României

În data de 06.09.2023, în intervalul orar 12.00-16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caras-Severin și Sectorului Poliției de Frontieră Moldova-Veche - I.T.P.F. Timișoara, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caras-Severin, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caras-Severin și lucrători din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări Caraș-Severin, au organizat şi desfăşurat

Incendiu la o locuință din localitatea Sichevița

 

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 18:00, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Sichevița.

La locul solicitării s-a deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Până la

Ziua internațională a aerului curat: ”Împreună pentru un aer mai curat!”

 
Începând cu anul 2020 ziua de 7 septembrie a fost desemnată Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), cu scopul de a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește importanța aerului curat pentru sănătate, productivitate, economie și mediu. În

miercuri, 6 septembrie 2023

Conferința Națională ABR, la Universitatea Politehnica Timișoara


„Library 4.0” - biblioteca mileniului 3

Conferința Națională ABR, la Universitatea Politehnica Timișoara

            Biblioteca Universității Politehnica Timișoara, una dintre cele mai moderne din țară, organizează, în perioada 6-8 septembrie 2023, cea de-a XXXIII-a ediție a Conferinței Naționale a Asociației Bibliotecarilor din România, în colaborare cu Academia Română, Filiala Timișoara, Universitatea de Vest din Timişoara și Asociația Bibliotecarilor din România. Nu întâmplător, tematica generală a acesteia - „Library 4.0” - se

MĂSURI PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI DOMESTICE


Cazurile de violență în familie înregistrate în Caraș-Severin, în primele 7 luni din acest an au fost în scădere față de aceeași perioadă din 2022.

Anul acesta, în perioada ianuarie - iulie, au fost sesizate 281 de infracțiuni de violență în familie față de 296 înregistrate în 2022.

Cele mai multe

Gratuitatea racordării clienților casnici la rețelele de distribuție a energiei electrice a generat beneficii

Numărul racordărilor clienților casnici la rețelele de distribuție a energiei a crescut în perioada 2018 - 2022, operatorii alocând fonduri mai importante atât pentru branșarea noilor consumatori, cât și pentru extinderea rețelelor electrice de interes public, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Această intensificare a activității a avut loc în

Ședință cu managerii spitalelor din județ

 

În cadrul unei videoconferințe organizate recent de Ministerul Sănătății cu direcțiile de sănătate publică ale județelor, una dintre temele discutate a fost cea a inițierii unor ședințe de lucru/consultări periodice cu managerii de spitale, pentru o mai bună colaborare la nivel județean, inclusiv cu instituțiile prefectului.

         În acest context, s-a

marți, 5 septembrie 2023

BĂRBAT DIN CARANSEBEȘ REȚINUT ȘI ULTERIOR, ARESTAT PREVENTIV

 
Ieri, 4 septembrie, un bărbat de 32 de ani din Caransebeș a fost arestat preventiv și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin. Măsura a fost dispusă de Tribunalul Caraș-Severin, bărbatul fiind anterior sub control judiciar, într-o altă cauză.

Astfel, la

Rata mortalităţii infantile în mediul rural este mai ridicată faţă de cea din urban

 
 Rata mortalităţii infantile în mediul rural este mai ridicată faţă de cea din urban: mamele şi nou-născuţii din 16 judeţe primesc "Cutia Bebeluşului", necesară

Trei cetățeni străini, opriţi în tentativă de trecere ilegală

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș, au depistat trei cetăţeni din Pakistan, intrați legal în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Sebia.

În data de

15 situaţii de urgenţă gestionate de pompierii militari cărășeni

 

Pe parcursul zilei de ieri, 04 septembrie a.c., pompierii cărășeni au intervenit pentru gestionarea a 15 situaţii de urgenţă pe raza judeţului Caraş-Severin.

Ø  Misiune pirotehnică

Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a

luni, 4 septembrie 2023

13 străini identificați în situații ilegale și peste 120 de permise de ședere au fost emise în ultimele zile

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de imigrări din trei județe au desfăşurat mai multe activități și acțiuni, pe raza de competenţă, având ca scop combaterea migrației ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul României. Activități au fost desfășurate

Tânăr aflat sub inflența substanțelor psihoactive depistat la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care transporta şi se afla la volan sub inflența substanțelor psihoactive.

Reținut pentru violență în familie și lipsire de libertate

Ieri, 3 septembrie, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 43 de ani, din Caransebeș, bănuit de săvârșirea

duminică, 3 septembrie 2023

329 participanţi la cursurile organizate de AJOFM Caraș-Severin în anul 2023


 În primele 7 luni ale anului 2023, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și a centrului propriu din cadrul Agenţiei, 329 șomeri.
În perioada de referinţă au fost organizate

Situaţia de securitate din proximitatea graniţelor României


 Informaţie de presă

Cu privire la situaţia de securitate din proximitatea graniţelor României, în contextul recentelor atacuri executate de forţele armate ale Federaţiei Ruse împotriva infrastructurii portului Reni din Ucraina, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări:

Sute de apeluri la 112 care semnalau urgenţe în principalele destinaţii de vacanţă din ţară


Peste 700 de apeluri pentru turiştii aflaţi în pericol pe munte

De la începutul lunii iunie şi până la finalul lunii august a.c., 743 de apeluri au anunţat situaţii de urgenţă în care au fost implicate persoane aflate în zone montane. 13 apeluri s-au referit la căderi de la înălţime, 193 de apeluri semnalau persoane rătăcite. Operatorii STS au

sâmbătă, 2 septembrie 2023

ADR Vest se alătură ca partener în alte două proiecte europene

ADR Vest se alătură ca partener în alte două

proiecte europene, CEIBOOST și CODIL, ce își propun promovarea inovării în economia circulară și sprijinirea modelului de lucru în echipă, de la distanță

Reprezentanți din sfera economică, socială și educațională din Regiunea Vest au participat la evenimentul local axat pe

21 de elevi şi studenţi performanţi vor primi bursa de merit a Academiei Române

21 de elevi şi studenţi performanţi vor semna marţi, 5 septembrie 2023, documentele de primire a bursei de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2023-2024.

Evenimentul se va desfăşura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10, în prezenţa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a secretarului general acad. Ioan Dumitrache şi a conducerii Academiei. La eveniment vor fi prezenţi şi membrii Comisiei care a evaluat şi selectat candidaţii.

Atenţie la cererile venite prin telefon!

Poliţia Română atrage atenţia asupra fraudelor prin apeluri telefonice, în cadrul cărora victimele sunt determinate să transmită atacatorilor date personale, bancare sau de autentificare, pe care autorii le utilizează în scopul comiterii altor fapte de natură penală.

Vishingul (voice phishing) este

vineri, 1 septembrie 2023

Cerințele minime în domeniul sănătății și securității în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor

Domeniul construcţiilor reprezintă un sector a cărui activitate are o pondere importantă din punct de vedere economic cât şi al forţei de muncă implicate, recunoscut unanim ca având nivel ridicat de risc astfel că, lucrătorii din construcții se confruntă cu factori de risc de accidentare uneori cu consecințe deosebit de grave.

Diversitatea șantierelor de construcție împreună cu diferențele de ocupații și tehnologii, precum și instrumentele și materialele utilizate, fluctuațiile mari de personal, practici de subcontractare sau externalizare, fac ca managementul securității și sănătății în muncă în acest domeniu periculos să devină o provocare.

Prezentăm mai jos cerințele minime în domeniul sănătății și securității în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor:

Angajarea studenţilor UPT în transformarea orașului discutată în Norvegia

Proiectele prin care Universitatea Politehnica Timișoara susţine programul Timișoara– Capitală Europeană a Culturii 2023 sunt în plină desfășurare, chiar și în perioada verii, când studenţii se bucură de o binemeritată vacanţă. Astfel, finalul lunii august a presupus implementarea activităţii cu numărul 4 a proiectului - Re-imaging and co-creating the city from my window -, respectiv o

Trei cetățeni din Nepal depistaţi la graniţa cu Serbia

În cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, județul Timiș, au depistat trei cetățeni străini care au coborât dintr-un autoturism și care ulterior doreau să treacă fraudulos frontiera în Serbia. Şoferul mijlocului de transport este cercetat pentru