Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 12 septembrie 2023

13 septembrie - Ziua Pompierilor din România

 

              În data de 13 septembrie 2023 sărbătorim 175 de ani de la faptele eroice şi sacrificiul pompierilor români care au luptat pentru democraţie şi independenţă în memorabila Bătălie din Dealul Spirii din anul 1848, când au înfruntat armata otomană venită să oprească revoluţia română. 13 Septembrie reprezintă un simbol al patriotismului pompierilor care au luptat pentru ţară cu preţul vieţii, dar şi un prilej pentru a sărbători curajul, devotamentul şi implicarea de care dau dovadă pompierii români, în fiecare zi, în misiunile lor pentru salvarea vieţii oamenilor. 

              Manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Pompierilor din România vor

debuta mâine, 12 septembrie 2023, cu un simpozion pe tema cooperării pompierilor din structurile serviciilor profesioniste cu administraţia locală, serviciile voluntare şi cele private pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin vor organiza puncte mobile de informare preventivă în zone cu aflux mare de persoane în municipiile Reșița și Caransebeș.

 

              Miercuri, 13 septembrie 2023, toţi cei care doresc să îi cunoască pe pompieri la ei acasă sunt așteptați la „Ziua porţilor deschise”, în intervalul orar 10.00-13.00, la sediul inspectoratului şi la sediul subunităţilor, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate diferitele tipuri de misiuni la care participă pompierii militari, tehnica de intervenţie și echipamentele din dotare. Totodată, începând cu ora 10.00, va avea loc un ceremonial militar şi religios, în cadrul căruia vor fi avansate în grad cadrele militare care s-au evidenţiat în activitatea profesională.

           

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu