Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 3 septembrie 2023

329 participanţi la cursurile organizate de AJOFM Caraș-Severin în anul 2023


 În primele 7 luni ale anului 2023, Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și a centrului propriu din cadrul Agenţiei, 329 șomeri.
În perioada de referinţă au fost organizate 21 programe de formare profesională gratuite, dintre care 18 programe de calificare/recalificare și 3 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare.
Structura participanților la cursuri pe niveluri de studii și categorii de vârstă se prezintă astfel:

Structura pe nivel de studii a şomerilor participanţi la cursuri Stoc la finele lunii de raportare %
Total, din care: 329 100
Studii profesionale, liceale sau postliceale 233 70,82
Studii gimnaziale 76 23,10
Studii superioare 14 4,26
Mai puțin de 8 clase 6 1,82

Structura pe categorii de vârstă a şomerilor participanţi la cursuri Stoc la finele lunii de raportare %
Total, din care: 329 100
< 25 ani 175 53,19
Intre 25 si 30 ani 62 18,84
Între 30 si 35 ani 14 4,26
Între 35 si 45 ani 31 9,42
Peste 45 ani 47 14,29

Meseriile/ocupațiile, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în anul 2023, sunt: lucrător comercial – 118 persoane, ajutor bucătar-74 persoane, operator introducere, validare și prelucrare date –28 persoane, agent de securitate -27 persoane, lucrător finisor pentru construcții -18 persoane, competențe informatice-14 persoane, brutar- 14 persoane, patiser -14 persoane, ospătar (chelner)vânzător în unități de alimentație -12 persoane și îngrijitoare bătrâni la domiciliu -10 persoane.


În perioada urmatoare este prognozată demararea unui curs de calificare de instalator instalatii tehnico sanitare si gaze la Reșița .
Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Planului județean de formare profesională” al AJOFM Caraș-Severin sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro, la secțiunea AJOFM Caraș-Severin/Programe, Statistici. Prognoza cursurilor de formare profesionala poate fi regăsită la secţiunea “Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu