Antonio Guterres, Secretarul General al Naţiunilor Unite, în mesajul său pentru marcarea Zilei internaţionale a aerului curat pentru un cer albastru, în anul 2023, afirmă faptul că “Aerul nostru este un bun comun și o responsabilitate comună. Să lucrăm împreună pentru a curăța, a ne proteja sănătatea și a lăsa o planetă sănătoasă pentru generațiile viitoare.”
Poluarea aerului este o amenințare pentru mediu și sănătatea umană, fiind și una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. 99% din umanitate respiră aer poluat cu particule, sulf și alte substanțe toxice, țările cu venituri mici și medii suferind cele mai mari expuneri.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că, la nivel global, poluarea aerului este responsabilă pentru aproximativ 7 milioane de decese premature pe an din cauza bolilor cardiace ischemice, a accidentului vascular cerebral, a bolii pulmonare obstructive cronice și a cancerului pulmonar, dar și a infecțiilor respiratorii acute, cum ar fi pneumonia.
România ocupă locul 45 în lume și locul 8 la nivel european în ceea ce privește rata de mortalitate cauzată de poluare în general, anual înregistrându-se aproximativ 15 000 de decese din cauza poluării aerului (anul 2019).
Cele mai importante surse de poluare a aerului la nivel global sunt: industria și furnizarea de energie, mijloacele de transport care folosesc combustibili poluanți, managementul deșeurilor, praful, activitățile agricole și încălzirea locuințelor folosind combustibili fosili.
De Ziua Internaţională a Aerului Curat Pentru un Cer Albastru, 7 septembrie 2023, Institutul Național de Sănătate Publică și Direcția de Sănătate Publică ….. se alătură organizațiilor internaționale care recunosc „valoarea aerului pe care îl respirăm cu toții” și necesitatea unor eforturi de colaborare concertate pentru a reduce emisiile poluante, în scopul protejării atât a mediului cât şi a sănătăţii umane.
Pentru a avea un aer curat, sigur pentru sănătate, este nevoie de acțiuni comune ale populației, autorităților, comunităților de la nivel local, până la nivel internațional. Împreună, putem să accelerăm o tranziție justă și echitabilă de la combustibilii fosili, în special cărbunele, către energie regenerabilă curată, către gătit curat și vehicule electrice. De asemenea, trebuie încurajat mersul pe jos și cu bicicleta mai ales în orașe, punerea în aplicare a unor sisteme care să transforme gestionarea responsabilă a deșeurilor în a doua natură, organizarea de activităţi de plantare a copacilor, sprijinirea copiilor în conştientizarea problemelor de mediu şi a impactului poluării asupra sănătăţii precum şi susţinerea de politici care să faciliteze utilizarea surselor de energie mai puţin poluante.
Toți respirăm același aer! O singură atmosferă ne protejează și ne susține pe toți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu