Pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unui accident rutier produs pe raza localității Mehadia, în care au fost implicate un autotren și un autoturism.
În autoturism se aflau trei persoane, respectiv doi adulți, dintre care unul inconștient, încarcerat și un minor, conștient. Șoferul autotrenului a fost conștient.
La locul evenimentului au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane și Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin au intervenit și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La faţa locului, a fost găsităn o victima de sex feminin, încarcerată și inconștientă, a fost extrasă de către echipajul de descarcerare al ISU Caraș-Severin. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, aceasta a fost declarată decedată.
Cea de-a doua victimă, un bărbat inconștient, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Spitalul Municipal Orșova.
De asemenea, un minor în vârstă de aproximativ un an, conștient, a fost preluat de un alt echipaj SAJ și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu