Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în timp ce desfășurau activități pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră pe DN 6, la km 453, în afara municipiului Caransebeș, au oprit pentru control un ansamblu de vehicule care se deplasa pe direcția Lugoj – Orșova.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un cetățean turc, în vârstă de 51 de ani, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ca urmare a constatării infracțiunii, permisul de conducere i-a fost reținut, fiindu-i eliberată o dovadă fără drept de circulație, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În aceeași zi, în jurul orei 17:50, polițiștii rutieri aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 6, la km 380, în zona Gării Băile Herculane, au depistat în trafic același ansamblu de vehicule, care se deplasa din direcția Caransebeș către Orșova.
După oprirea regulamentară a vehiculului și efectuarea verificărilor, polițiștii au constatat că la volan se afla același bărbat, care nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ca urmare a măsurilor dispuse în cursul dimineții.
Bărbatul a fost testat din nou cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,877 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu