În perioada 01.07. – 04.07.2024, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Caraș Severin a desfășurat o serie acțiuni de control pe raza județului, la operatorii economici din zona Grădinari – Răcășdia – Moldova Nouă.
Au fost verificați 14 operatori economici (restaurante, fast-food, patiserii, pensiuni), iar pentru neregulile constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni:
- 18 amenzi contravenționale în cuantum total de 32.000 lei
- 7 avertismente
- oprirea definitivă de la comercializare pentru produsele neconforme (circa 180 kg)
- oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor pentru 2 operatori economici.
Abateri constatate:
- nerespectarea condițiilor de temperatură
- neafișarea prețului unor produse
- depozitarea unor produse direct pe paviment
- folosirea unor materii prime fără etichetă martor
- utilizarea unei vesele neprofesionale, nedestinate industriei alimentare
- lipsă informării, în lista meniu, a sortimentului și gramajului produselor aflate la "meniul zilei"
- nerespectarea procedurilor de lucru în bar
- neinformarea în listele meniu referitor la produsele cu posibili factori alergeni și dacă produsele folosite ca materii prime provin din produse decongelate
- condiții igienico-sanitare necorespunzătoare în zona de bucătărie și bar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu