Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 1 mai 2020

Coronavirus - Grupul de Comunicare Strategică, 01.05.2020

De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.244 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 180 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID - 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate şi externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe judeţe, potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică:

Nr. crt. Judeţ Număr de cazuri confirmate

1. Alba 204

2. Arad 574

3. Argeş 143

4. Bacău 249

5. Bihor 459

6. Bistriţa-Năsăud 187

7. Botoşani 456

8. Braşov 470

9. Brăila 23

10. Buzău 20

11. Caraş-Severin 92

12. Călăraşi 49

13. Cluj 367

14. Constanţa 235

15. Covasna 189

16. Dâmboviţa 99

17. Dolj 123

18. Galaţi 393

19. Giurgiu 134

20. Gorj 55

21. Harghita 23

22. Hunedoara 515

23. Ialomiţa 188

24. Iaşi 266

25. Ilfov 274

26. Maramureş 75

27. Mehedinţi 62

28. Mureş 446

29. Neamţ 507

30. Olt 42

31. Prahova 70

32. Satu Mare 54

33. Sălaj 34

34. Sibiu 307

35. Suceava 2.859

36. Teleorman 101

37. Timiş 454

38. Tulcea 50

39. Vaslui 116

40. Vâlcea 26

41. Vrancea 259

42. Bucureşti 1.298

43. - 20

TOTAL 12.567

Totodată, până acum, 726 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea şi Călăraşi, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 327 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 249 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 12.060 de persoane. Alte 20.886 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 183.688 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 585 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.543 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 511 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 3.957 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.066.342 de lei.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 2.348 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franţa, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 91 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franţa, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia şi unul în SUA, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 8 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum şi alte date de interes, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID - 19 (Coronavirus) la nivel european şi global:

Până la data de 30 aprilie 2020, au fost raportate 1 112 667 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI VINDECAŢI*

Italia 203.591 (+2.086) 27.682(+323) 75.945 (+4.693)

Spania 212.917 (+2.144) 24.275(+453) 112.050 -

Franţa 128.442 (+1.607) 24.087(+427) 50.380 (+1.262)

Germania 159.119 (+1.478) 6.288(+173) 123.500 -

Regatul Unit 165.221 (+4.076) 26.097(+4.419) 861 (+4)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAŢIE GLOBALĂ LA 30 APRILIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAŢI VINDECAŢI*

3.130.800 (+78.430) 227.051 (+10.488) 1.014.931 (+34.170)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 29-30 aprilie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel naţional sunt publicate pe coordonate diferite de timp şi procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanţe între datele zilnice publicate de state şi cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

Biroul de presă al Guvernului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu