Poliţiştii
de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş
Severin, au depistat un cetățean irakian care a intrat ilegal în România cu
scopul de a ajunge într-o ţară din vestul Europei.
În data de 06.08.2019, ora 10.00, poliţiştii de
frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa -I.T.P.F.
Timişoara au declanşat,în baza unei informaţii deţinute,o acţiune specifică pe
linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în urma acţiunii
au depistat pe raza localității de frontieră Ticvaniu Mare, un cetăţean
străincare nu îşi justifica prezenţa în zona de frontieră.
Întrucât, bărbatul în cauză nu
deţinea documente de identitate asupra lui a fost condusla sediul Poliţiei de
Frontieră Oraviţa pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cel în cauză este
cetățean irakian în vârstă de 32 de ani şi a declaratcăîncerca să ajungă într-o
ţară din vestul Europei.
În
cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățeanul irakian
fiind predat Centrului
Regional de Cazare și Proceduri pentru solicitanții de azil Timișoara, la
finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
COMUNICAT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu