În luna august
a.c., Poliţia Municipiului Reșița a fost sesizată cu privire la faptul că,
persoane necunoscute au pătruns prin escaladarea ferestrei în imobilul
persoanei vătămate iar din interior au sustras un televizor în valoare de 1900
lei. În continuare se efectuează cercetări pentru identificarea
autorului/autorilor infracțiunii de furt calificat.
De
asemenea, tot în luna august a.c., Poliţia Municipiului Reșița a fost sesizată
cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns pe geamul dormitorului,
lăsat larg deschis, într-un apartament din municipiu, iar dintr-o geantă
situată în sufragerie au sustras o sumă de bani. În continuare se efectuează
cercetări pentru identificarea autorului/autorilor infracțiunii de furt.
Locuința dumneavoastră nu trebuie să fie
o ţintă uşoară pentru hoţi.
Multe furturi din locuinţe sunt
comise spontan, favorizate de oportunităţile create de neatenţie sau
neglijenţă. Un hoţ observă un geam deschis, o uşă neasigurată sau lipsa unui
sistem de alarmă şi acest lucru îl determină să acţioneze.
Important de ştiut că putem să
ne protejăm locuinţa şi să îi descurajăm pe infractori, chiar prin adoptarea
unor reguli simple.
Măsuri de pus în practică:
·
Am verificat dacă toate uşile şi ferestrele sunt
încuiate, chiar dacă am ieşit din locuință pentru câteva minute.
·
M-am asigurat că nici cheile locuinţei, nici cheile
autoturismului nu sunt la vedere și nu pot fi sustrase cu uşurinţă, pe geamul
de la parter, lăsat larg deschis pentru aerisire.
·
M-am asigurat că obiectele de valoare precum
laptopul sau telefonul mobil nu pot fi văzute de pe fereastră.
·
Nu
am lăsat la vedere, în locuință, sume de bani sau bijuterii.
·
Nu am ascuns chei de rezervă în afara locuinței.
Reamintim faptul că multe furturi din locuinţe sunt favorizate de
neglijenţa sau naivitatea locatarilor iar hoţii pentru care forţarea yalelor,
ca metodă de furt, a apus, exploatează strict aceaste atitudini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu