Românii pot
subscrie de luni, 4 martie 2019, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat
destinate exclusiv populației din cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la
1,
2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%. Veniturile
aferente sunt neimpozabile.
Titlurile de
stat pot fi cumpărate:
• în perioada 4 – 22 martie
2019 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului
• în perioada 4 – 21 martie
2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din
mediul urban, iar în perioada 4 – 20 martie 2019 din mediul rural.
Sunt eligibile
persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării
subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de
persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au
posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada
de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt
irevocabile și nu mai pot fi anulate.
Titlurile de
stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda
este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
De asemenea,
titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile si se
pot răscumpăra în avans.
În cazul
decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă
moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitate.
Emiterea titlurilor
de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună
perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi
stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Prospectul de
emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe
www.mfinante.gov.ro,
www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro,
www.posta-romana.ro.
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu