Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 23 martie 2019

România, condamnată la CEDO pentru refuzul de a școlariza un condamnat în timpul detenției

Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în Cazul Flămînzeanu împotriva României, pentru încălcarea dreptului la educație prevăzut de Articolul 2 din Protocolul 1 la Convenție. Condamnarea a fost pronunțată la 19 martie 2019.
Faptele

În 2008, când avea 27 de ani, Marian Flămânzeanu a fost condamnat pentru furt și închis la Penitenciarul Rahova. Între 2007-2009 el a făcut clasele III-IV în penitenciar, iar din 2010, când a fost mutat la Penitenciarul Jilava, a făcut numeroase cereri pentru a-și continua studiile cu clasele V-VIII. Penitenciarul a avut discuții cu Inspectoratul Școlar, dar ulterior a motivat că din cauza numărului mic de deținuți eligibili, clasele nu se pot înființa.
Flămînzeanu a reclamat încălcarea dreptului la educație, în fața judecătorul delegat din penitenciar. Acesta i-a respins cererea ca nefondată, argumentând că Administrația Penitenciarelor a făcut toate demersurile, dar că nu poate să asigure un profesor pentru un singur elev. Ulterior Flămînzeanu s-a adresat Tribunalul București care a menținut decizia judecătorului delegat.
În 2011, aflându-se încă în detenție, Marian Flămînzeanu a scris APADOR-CH și a cerut ajutorul ca să ajungă la CEDO. Cazul a fost preluat de avocata Nicoleta Popescu care l-a reprezentat, din partea APADOR-CH.
Opinia Guvernului
Flămînzeanu a invocat în apărarea cererii sale Legea 84/1995 – care prevede că educația de 10 clase este obigatorie – și Legea 275/2006, de executare a pedepselor, care prevede de asemenea cerința pentru deținuți de a urma clasele de învățământ obligatoriu pe perioada privării de libertate. El a motivat că în detenție a înțeles importanța pe care o are educația și rolul acesteia în găsirea unui loc de muncă.
Guvernul României s-a apărat în fața Curții Europene spunând că statele au libertatea de a-și organiza sistemul de educație, și că aceasta depinde în mare măsură de nevoile și resursele comunității. În cazul de față, statul a încercat să-i ofere deținutului educația cerută, însă asigurarea unui profesor pentru trei sau cinci deținuți ar fi reprezentat o povară financiară prea mare pentru autorități.
Hotărârea CEDO
CEDO admite că dreptul la educație nu este unul absolut, însă constată că autoritățile române nu au făcut demersuri suficiente pentru a găsi soluții în cazul Flămânzeanu.
Curtea consideră că niciunul dintre argumentele invocate de Guvern nu este convingător, iar pe baza probelor prezentate, constată că refuzul de a-l înscrie pe reclamant în învățământul secundar nu a avut un scop legitim și proporțional.
Curtea a constatat că a fost încălcat articolul 2 al Protocolului nr. 1 în acest caz. Marian Flămînzeanu a primit 2000 de euro despăgubiri morale.
Articolul 2 din Protocolul 1: Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire.
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)