Universitatea
Politehnica Timișoara, prin Centrul de ID/IFR și e-Learning, cu sprijinul
asociațiilor Eden și IEEE, organizează workshopul Educația deschisă și impactul digitalizării, adresat atât cadrelor
didactice, cât și studenților, dar și trainerilor în IT sau departamentelor de
resurse umane. Evenimentul va avea loc
vineri,
22 martie, începând cu ora 10:00, în Amfiteatrul K1, etaj 1, Centrul de
documentare și transfer tehnologic (Biblioteca UPT), Bul. Vasile Pârvan Nr. 2B, Timișoara.
9 speakeri de nivel internațional vor prezenta
ultimele noutăți legate de educația deschisă în România și Uniunea Europeană în
cadrul celei de-a VI-a ediții a
workshopuluiEducația deschisă și
impactul digitalizării, organizat în cadrul Săptămânii Educației Deschise
2019. Workshop-ul va evidenția impactul deschiderii în epoca digitală, de la
politici către indivizi, profesori și studenți. Având un istoric de mai mulți
ani de implementare, vom examina modul în care resursele educaționale deschise
(OER), cursurile masive deschise online (MOOC), Open Culture și Open Science
pot fi integrate în toate nivelurile de educație și de formare din cadrul
instituțiilor și companiilor. Sunt prezentate exemple practice de utilizare și
integrare a învățării mobile, realității augmentate și virtuale în educație,
cercetării deschise, modului în care noțiunea de blockchain influențează
educația, dar și felul în care termenii deschis și digital se reflectă în
cultură și patrimoniu.
Prof.
Dr. Steve Wheeler - Key note speaker
Anul acesta, suntem onorați de prezența Prof. Dr. Steve Wheeler. Acesta este
consultant pentru inovații în domeniul învățării și fost profesor asociat
(tehnologii de învățare) la Institutul de Educație din Plymouth, unde a
prezidat grupul LearningFutures și a condus echipele de informatică și știință. El continuă
cercetarea învățării bazate pe tehnologie și a învățământului la distanță,
punând accentul în special pe pedagogia care stă la baza
utilizării tehnologiilor sociale și a tehnologiilor Web 2.0, și are, de
asemenea, interese de cercetare în domeniul învățării mobile și a cyberculturilor.
El a ținut discursuri în mai mult de 35 de țări și este autorul a peste 150 de
articole științifice, cu peste 7000 de citări academice. Un edublogger activ și
prolific, blogul său Learningwith ‘e’s
este un comentariu online regulat asupra impactului social și cultural al
tehnologiilor perturbatoare și asupra aplicării mijloacelor media digitale în
educație, învățare și dezvoltare. În ultimii ani a atras peste 8 milioane de
vizitatori unici.
Workshopul se adresează profesorilor
universitari, studenților, profesorilor din învățământul pre-universitar,
specialiștilor din companiile de training IT, sau din departamentele de resurse
umane.
Ca
în fiecare an, workshopul este organizat de Centrul de e-Learning,
Universitatea Politehnica Timișoara, cu sprijinul Rețelei europene pentru
educație la distanță și e-learning - EDEN, IEEE România și al unor proiecte UE
Erasmus+.
Săptămâna
Educației Deschise (Open EducationWeek)
este un eveniment promovat de asociația mondială Open EducationConsortium,
având ca scop prezentarea
oportunităților pe care le oferă educația deschisă, a rezultatelor integrării
acesteia în toate formele de educație, fie că e vorba de dezvoltarea de
abilități sau cunoștințe la locul de muncă, ca suport al educației universitare
sau pre-universitare sau pur și simplu pentru a afla ceva nou, legat de un
interes personal al fiecărui individ în parte. Mai multe Informații despre
Săptămâna Educației Deschise (Open EducationWeek) sunt disponibile pe http://www.openeducationweek.org.
Înscrierile se fac online, completând formularul: https://bit.ly/2Uk4LW7
Wokshopul va fi
transmis live online.
Lucrările
Workshopului vor fi disponibile online, după eveniment, pe platforma
educațională online UniCampushttps://unicampus.ro/
Informații despre
evenimentele organizate în cadrul Săptămânii
Educației Deschise sunt disponibile pe linkurile:
Centrul
ID/IFR și e-Learning (CeL) a
fost înființat în 1998, ca parte integrantă a Universităţii Politehnica
Timişoara (UPT) având ca obiectiv inițierea, promovarea și gestionarea
invățământului la distanță în universitate. CeLorganizeaza specializările – Tehnologii
si Sisteme de Telecomunicatii, Informatică Aplicată, Comunicare și Relații
Publice în regim de învăţământ la distanță de ciclu licenţă și Tehnologia
Construcțiilor de Mașini în regim de învățământ cu frecvență redusă de ciclu
licenţă. CeL oferă suport şi organizează
cursuri de formare profesională. CeL a dezvoltat CV - Campusul Virtual al UPT,
mediu educațional online de suport academic pentru toate facultățile UPT și
pentru învățământul la distanță.
Director CeL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu