Președintele Silviu Hurduzeu a primit astăzi,
26 martie, vizita ambasadorului Republicii Belarus, E.S. Andrei Grinkevich, întâlnire la care a participat și dl subprefect
Cătălin Hogea.
În debutul întâlnirii
ambasadorul Republicii Belarus a făcut o prezentare a țării sale și implicit a
activității pe care a derulat-o de la preluarea mandatului, insistând asupra beneficiilor
ce le-ar putea aduce extinderea relațiilor de cooperare dintre cele 2 țări.
Republica Belarus este,
potrivit informațiilor prezentate în cadrul întâlnirii, printre primii 4
parteneri comerciali ai Rusiei și un important producător de tractoare,
camioane, autobuze și produse electronice și electrocasnice. Totodată, au fost
amintite și domenii precum cel al informaticii, medicinei sau turismului,
potrivit ponderii ocupate în economia belarusă.
Președintele Silviu
Hurduzeu a apreciat deschiderea arătată de ES. Dl. Andrei Grinkevich în
dezvoltarea relațiilor cu Caraș-Severinul, rolul domniei sale fiind extrem de
important în stabilirea de contacte cu regiuni din Belarus dar și între firme
cu același profil de activitate. Una din firmele din județ menționate a fost
UCM Reșița cu al cărui director general a fost stabilită astăzi și o întâlnire.
În cadrul întâlnirii de la
sediul Consiliului Județean Caraș-Severin a fost efectuat și un schimb de
informații privind posibile colaborări în domeniul cultural, fiind oferit
exemplul Muzeului Național Brukental din Sibiu ce are semnat un acord cu un
muzeu din Minsk, astfel încât în programul vizitei de astăzi a fost inclusă și
o deplasare la Muzeului Banatului Montan cu o scurtă oprire, în prealabil, la Muzeului
de Locomotive cu Abur Reșița.
Serviciul Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu