Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 8 noiembrie 2015

Activităţile desfăşurate de către primăriile localităţilor urbane în domeniul asistenţei sociale acordate persoanelor vârstnice şi persoanelor cu dizabilităţi. Propuneri de îmbunătăţire a acestei activităţi

 
I N F O R M A R E
privind activităţile desfăşurate de către primăriile localităţilor urbane în domeniul asistenţei sociale acordate persoanelor vârstnice şi persoanelor cu dizabilităţi. Propuneri de îmbunătăţire a acestei activităţi. Măsuri luate pentru funcţionarea Cantinelor de Ajutor Social.

            Asistenţa socială acordată persoanelor vârstnice cât şi persoanelor cu dizabilităţi se realizează prin servicii şi prestaţii sociale.
            Nevoile acestor persoane se evaluează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacităţilor de a se gospodări, condiţiilor de locuit precum şi asigurarea veniturilor minime pentru satisfacerea nevoilor curente ale vieţii.
            1. Municipiul Reşiţa.

            În domeniul protecţiei persoanelor vârstnice Serviciul Public Direcţia de Asistenţă Socială desfăşoară următoarele activităţi:
            - Efectuează anchete sociale şi întocmeşte fişele socio-medicale (geriatrice) la solicitarea persoanelor vârstnice sau a reprezentanţilor legali ai acestora în vederea internării în căminele de bătrâni, instituţii de ocrotire pentru persoane vârstnice, centre medico-sociale, centre sociale etc. În acest sens, în perioada ianuarie – septembrie 2015 au fost efectuate 49 anchete sociale;
- În baza art.30 ale Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt asistate persoanele vârstnice la Biroul Notarilor Publici în cazul încheierii contractelor de întreţinere. În acest sens, în perioada ianuarie – septembrie 2015 au fost asistate 9 persoane vârstnice la Birourile Notariale pentru încheierea contractelor de întreţinere. Au fost încheiate şi transmise Serviciului Public „Direcţia de Asistenţă Socială” un număr de 25 contracte de întreţinere;
- În baza Legii nr.416/20001 privind acordarea venitului minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă ajutoare sociale şi ajutoare de urgenţă persoanelor  vârstnice. În prezent, în plată sunt 40 persoane vârstnice beneficiare de ajutor social acordat în baza Legii nr.416/2001;
- Semestrial, se acordă tichete de călătorie gratuite pe mijloacele de transport urban de călători, pensionarilor în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venit, cu domiciliul în municipiul Reşiţa şi pentru pensionarii din municipiul Reşiţa cu vârsta sub 70 ani, cu o pensie lunară de până la 800 lei. În acest sens, în perioada ianuarie – septembrie 2015 au fost acordate tichete de călătorie gratuite pe mijloacele de transport în comun unui număr total de 10.223 pensionari. De asemenea beneficiază de gratuităţi la transportul urban de călători următoarele categorii de persoane: 132 veterani, văduve de război şi revoluţionari, 107 beneficiari ai Legii nr.118/1990 şi 83 beneficiari ai Legii 189/1990, cetăţeni de onoare - 4;
            - În perioada ianuarie-martie 2015 au beneficiat de subvenţie la încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece de ajutor de încălzire cu gaze naturale un număr de 320 persoane vârstnice, 30 beneficiari de ajutor pentru încălzire cu lemne, 40 beneficiari de ajutor de încălzire cu lemne (ajutor social). În perioada octombrie-noiembrie 2015 urmează să fie preluate, prelucrate şi centralizate cererile pentru acordarea subvenţiei la încălzirea locuinţei pentru perioada noiembrie 2015 – martie 2016;
            - Au fost acordate ajutoare constând în material lemnos pentru foc, rezultat din defrişarea copacilor din municipiul Reşiţa, unui număr de 2 familii.
            Prin hotărâri ale consiliului local au fost aprobate Convenţii de parteneriate cu organizaţii neguvernamentale pentru acordarea unor servicii specializate persoanelor vârstnice.
Prin Hotărârea Consiliului Local Reşiţa nr. 173/2015 s-a aprobat pentru anul 2015 acordarea unor subvenţii de la bugetul local în cuantum de 70.000 lei pentru 40 asistaţi lunar pentru servicii de îngrijire la domiciliu.
Prin HCL nr.193/2015 s-a probat Convenţia de Parteneriat încheiată între Consiliul Local al municipiului Reşiţa şi Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara referitoare la stabilirea condiţiilor şi a modalităţilor de finanţare necesare furnizării de servicii sociale de interes local. Obiectul convenţiei de parteneriat constă în susţinerea financiară a următoarelor servicii sociale: îngrijire socio-medicală la domiciliu pentru persoanele vârstnice şi închirierea de mijloace de îngrijire medicală; intermedieri pentru îngrijire la domiciliu a unor vârstnici de către voluntari; cursuri de pregătire pentru voluntari, respectiv, aparţinători ai bolnavilor în domeniul îngrijirii la domiciliu. Durata Convenţiei de parteneriat este de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii cu acordul părţilor, prin act adiţional. De serviciile acordate beneficiază 65 persoane vârstnice.
În domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi.
Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează drepturile acordate acestor categorii de persoane.
Persoanele încadrate în gradul grav de handicap beneficiază fie de angajarea unui asistent personal sau de acordarea unei indemnizaţii lunare în sumă fixă, în funcţie de opţiunea părţilor. În prezent, în plată sunt 60 de asistenţi personali şi 230 indemnizaţii acordate persoanelor încadrate în gradul grav de handicap.
Un număr mediu lunar de 1.300 persoane adulte încadrate în grad de handicap grav şi accentuat şi însoţitorii acestora şi copii încadraţi în grad de handicap grav şi accentuat şi însoţitorii acestora beneficiază de transport gratuit.
Au fost efectuate anchete sociale în cazul încadrării/reîncadrării în grad de handicap pentru 861 persoane adulte şi ­­­­­­­­­609 rapoarte de monitorizare pentru adulţii încadraţi în grad de handicap.
De asemenea, au fost efectuate 320 anchete sociale şi 452 rapoarte de monitorizare pentru minorii încadraţi în grad de handicap.
În perioada decembrie 2014 – februarie 2015 au fost distribuite ajutoare alimentare  din Fondul European de Garantare Agricolă următoarelor categorii de persoane: pensionarilor cu o pensie de până la 400 lei, persoanelor încadrate în gradul grav şi accentuat de handicap, beneficiarilor de venit minim garantat, şomerilor indemnizaţi şi neindemnizaţi, persoanelor care beneficiază de indemnizaţii, alocaţii sau alte ajutoare financiare acordate în baza unor legi speciale, ale căror venituri acordate din aceste legi nu depăşesc 400 lei. Au beneficiat de ajutoare alimentare în cadrul Programului POAD 2014-2015 un număr de 988 pensionari şi 1.130 persoane încadrate în gradul grav şi accentuat de handicap,
Din luna septembrie 2013, în cadrul Serviciului Public „Direcţia de Asistenţă Socială” funcţionează Centrul de Servicii de Asistenţă Socială pentru Persoane Vârstnice situat în Reşiţa, str. Teilor nr.1 (fosta Baie Comunală) care oferă servicii sociale de recreere, socializare, servicii medicale primare, interacţiune cu grupuri sociale, petrecerea timpului liber şi o masă caldă pentru 40 beneficiari pensionari, precum şi acordarea unei mese calde la domiciliu pentru 20 persoane dependente.
Cu ocazia Zilei de 1 octombrie – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, Primăria municipiului Reşiţa a organizat la Centrul de Servicii de Asistenţă Socială pentru Persoane Vârstnice o seară dansantă cu bufet suedez la care au participat 100 persoane vârstnice.

            2. Municipiul Caransebeş.               
În subordinea Consiliului Local al municipiului Caransebeş funcţionează Serviciul Public de Asistenţă Socială care are ca principal obiectiv protejarea persoanelor care datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea  să-şi asigure nevoile sociale, să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială.        
Serviciul Public de Asistenţă Socială prin activitatea specifică desfăşurată, şi-a îndreptat atenţia pentru a acorda ajutor persoanelor vârstnice care într-un număr însemnat în această perioadă se confruntă cu numeroase neajunsuri.
Astfel, un număr de 17 de persoane vârstnice beneficiază de venitul minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001, care 12 primesc şi subvenţii pentru încălzirea cu lemne şi gaze pe perioada de iarnă, iar la cantina pentru ajutor social se asigură în permanenţă masa de prânz şi pentru persoanele vârstnice beneficiare de ajutor social.
O altă categorie de persoane o constituie persoanele cu handicap grav care din totalul de 238, aflate în evidenţa, 117 sunt persoane vârstnice pentru care prin Serviciului Public de Asistenţă Socială din Caransebeş li se asigură asistent personal şi plata salariilor sau indemnizaţilor lunare.
De asemenea, pentru persoanele vârstnice beneficiare de ajutor social şi care nu au avut familie sau  posibilităţi materiale pentru achitarea cheltuielilor băneşti în caz de deces, prin grija Serviciului Public de Asistenţă Socială s-a asigurat înmormântarea acestora prin atribuirea unui loc de veci în cimitir şi suportarea costurilor privind procurarea sicriului cu articolele necesare, a transportului şi înhumarea celor decedaţi, iar în cazul pensionarilor s-au recuperat cheltuielile din ajutorul de deces primit ulterior de la Casa Judeţeană de Pensii.
Primăria municipiului Caransebeş s-a implicat şi în dezvoltarea serviciilor socio-medicale instituţionalizate oferite prin Căminul pentru Persoane Vârstnice din localitate, pentru care Serviciul Public de Asistenţă Socială a întocmit fişele socio-medicale necesare. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, conducerea căminului cu sprijinul Primăriei, Consiliului Judeţean şi al Episcopiei, a organizat un program artistic. De asemenea  persoanele care beneficiază de serviciile acestui cămin sunt implicate în diferite activităţi cum sunt cele legate de confecţionarea mărţişoarelor sau a felicitărilor de Paşte sau Crăciun.
În anul 2015 s-a continuat parteneriatul cu Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara pentru susţinerea proiectului „Centrul de îngrijire medicală şi asistenţă socială la domiciliu” şi cu fundaţia umanitară „Inimă către Inimă”. În cadrul acestor proiecte activitatea constă în asigurarea de alimente, lemne, îmbrăcăminte la un număr de 15 persoane iar la un număr de 50 persoane vârstnice se asigură îngrijire la domiciliu de 2 ori pe săptămână. 
Prin Cantina de Ajutor Social din subordinea Serviciului public de Asistenţă Socială  se asigură masa  la un număr de 78 de persoane din care 8 sunt persoane vârstnice.
Conştienţi de faptul  că nevoile populaţiei vârstnice sărace din municipiul Caransebeş, sunt cu mult mai mari,  se va spori preocuparea de a dezvolta noi forme de colaborare atât cu partenerii actuali cât şi  pentru găsirea altor resurse menite sa vină în sprijinul acestor categorii de persoane defavorizate.

            3. Oraşul Anina.
Dezvoltarea si diversificarea serviciilor sociale, reprezintă una din priorităţile agendei de lucru a administraţiei publice locale Anina, aflată într-un amplu şi complex proces de relansare economică a comunităţii, de  redefinire a obiectivelor şi ţintelor de dezvoltare. Dat fiind faptul că rata ocupării forţei de muncă existente este încă scăzută iar nivelul salariilor obţinute sunt în majoritate foarte aproape de minim pe economie, plaja categoriilor/grupurilor de persoane care necesită asistenţă socială (servicii sociale, prestaţii sociale, etc) este extinsă, iar lipsa fondurilor necesare finanţării acestor activităţi (servicii sociale specializate), fac şi mai dificilă misiunea îndeplinirii obiectivelor stabilite pentru conducerea administraţiei locale.        
În acest sens, Primăria oraşului Anina, s-a implicat în dezvoltarea serviciilor socio-medicale instituţionalizate oferite prin Căminul pentru Persoane Vârstnice din localitate, astfel că la această dată sunt 42 persoane (capacitatea maximă fiind de 50 persoane), majoritatea de pe raza oraşului.
            O atenţie deosebită este acordată  persoanelor cu dizabilităţii, fiind asigurat un număr de 26 de asistenţi personali pentru persoanele încadrate în gradul grav de handicap, fiind achitată la zi plata salariilor cât  şi a celor 28 de indemnizaţii lunare. Pentru copiii cu deficienţe sunt oferite servicii sociale specializate în cadrul  Centrului de Integrare Socială a Copiilor cu cerinţe speciale şi dificultăţi majore de învăţare, cu o capacitate de 15 locuri.
            Pentru a veni în sprijinul familiilor nevoiaşe, precum şi a persoanelor vârstnice sau cu nevoi speciale, începând cu luna ianuarie 2013, în cadrul Serviciului de Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială, a fost  înfiinţată Cantina de Ajutor Social, conform Hotărârii Consiliului Local nr.169/29.10.2012. Beneficiarii acestui serviciu social specializat sunt copiii familiilor beneficiare de ajutor social conform Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, persoane în vârstă de peste 55 ani, care se încadrează  aceleaşi legii precum şi  persoane încadrate într-un grad de handicap. În prezent sunt distribuite un număr de 80 porţii de hrană zilnic, cinci zile pe săptămână, pentru 35 de familii nevoiaşe de pe raza oraşului, precum şi pentru 27 copiii  care urmează programul social After School. Pentru susţinerea activităţii cantinei de ajutor social, serviciul de autoritate tutelară şi asistenţă socială are încheiate parteneriate de colaborare, donaţii, cu parohia ortodoxă şi biserica baptistă din localitate.  Începând cu luna aprilie 2014, conform HCL.nr.64/08.04.2014, serviciile oferite în cadrul cantinei sociale au fost dezvoltate fiind accesibil şi altor categorii de persoane din comunitate, contracost.
Pentru viitor se prevede asigurarea unui spaţiu de petrecere a timpului pentru pensionari, în cadrul Casei de Cultură din centrul oraşului (în prezent aceasta este în renovare).

            4. Oraşul Băile Herculane.
            Priorităţile în domeniul asistenţei sociale a persoanelor vârstnice şi a persoanelor cu dizabilităţi, sunt:
            - acordarea îngrijirii cu prioritate a persoanelor vârstnice şi mai ales a celor care sunt în dificultate;
            - acordarea unei atenţii deosebite îngrijirii bolnavilor în fazele terminale şi conlucrarea cu membrii familiei prin acordarea de intervenţii calificate;
            - evaluarea periodică a nevoilor materiale a persoanelor vârstnice şi singure;
            - intensificarea eforturilor pentru dezvoltarea şi diversificarea serviciilor de îngrijire la domiciliu;
            - promovarea şi susţinerea rolului persoanelor vârstnice în viaţa comunităţii;
            - facilitarea accesului gratuit al persoanelor vârstnice la manifestări cultural-artistice şi sportive care se desfăşoară pe plan local.
            În anul 2015 au fost 40 familii care la împlinirea a 50 ani de la căsătorie au fost sărbătorite într-un cadru festiv. Cu ocazia zilei de 8 Martie 197 doamne vârstnice au fost sărbătorite şi felicitate.
            Cu ocazia zilei de 1 Octombrie în sala de şedinţe a avut loc simpozionul „1 Octombrie -  Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”.
            La nivelul oraşului Băile Herculane sunt 7 persoane vârstnice care beneficiază de prevederile Legii nr.416/2001.
            Consiliul local a alocat în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli suma de 290,65 mii lei, bani destinaţi pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap. În perioada următoare se preconizează înfiinţarea a 10 posturi asistenţi personali pentru persoanele cu handicap grav, cu precădere pentru copiii cu handicap.

            5. Oraşul Bocşa.
            Serviciul Public de Asistenţă Socială Bocşa a întocmit anchete sociale, Fişe de Evaluare Socio – Medicale şi s-au emis Dispoziţii ale Primarului pentru persoanele care au solicitat internarea în cadrul Căminului pentru Persoanele Vârstnice.
            De asemenea sunt încadraţi 43 asistenţi personali, iar 35 copii şi 113 persoane adulte beneficiază de indemnizaţie acordată persoanelor cu handicap.
            Reprezentanţii Serviciului Public de Asistenţă Socială au întocmit anchetele sociale pentru acordarea, respectiv reînnoirea gradelor de handicap, acordând totodată sprijin în vederea întocmirii dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei, respectiv pentru angajarea asistenţilor personali.
            Pe raza administrativ-teritorială a oraşului Bocşa nu funcţionează nicio ca tină de ajutor social, urmând ca, în funcţie de bugetul disponibil să se înfiinţeze.
           
            6. Oraşul Moldova Nouă.
La nivelul Oraşului Moldova Nouă sunt în evidenţă 33 persoane încadrate în gradul de handicap accentuat care beneficiază de un asistent personal şi 67 persoane care beneficiază de indemnizaţie. Totodată aceste persoane beneficiază de 20 călătorii lunare pentru transportul public local de călători şi de scutirea impozitelor pe clădiri.
            De asemenea persoanele vârstnice beneficiază de 20 călătorii lunare pentru transportul public local de călători, iar veteranii şi văduvele de război beneficiază şi de 3 mc de lemne de foc.
            Pentru sărbătorirea zilei de 01 octombrie 2014 – Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, Primăria oraşului Moldova Nouă a alocat suma de 4.500 lei.
            La nivelul Oraşului Moldova Nouă nu funcţionează Cantină de Ajutor Social.

            7. Oraşul Oraviţa.                 
            Serviciul Public de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local cuprinde servicii sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea  asigurării nevoilor sociale şi creşterea calităţii vieţii.
          În domeniul protecţiei persoanelor vârstnice prin Serviciul Public de Asistenţă Socială s-a asigurat consiliere administrativă în vederea prevenirii marginalizării sociale a persoanelor vârstnice şi s-au efectuat  anchete sociale necesare pentru internarea acestora în Centrul Sf. Iosif din Oraviţa unde  12 persoane beneficiază de servicii medicale şi sociale de îngrijire.
            În cadrul programului POAD 2014 s-au distribuit produse alimentare cuvenite unui număr de 2010 persoane.           
            În domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi. Serviciul Public de Asistenţă Socială Oraviţa asigură acordarea indemnizaţiei de handicap unui număr de 105 persoane.
            În perioada ianuarie – septembrie 2015 au fost efectuate 45 anchete sociale pentru obţinerea unor drepturi cuvenite pesoanelor cu handicap grav şi accentuat şi s-au acordat 10 ajutoare de urgenţă pentru persoanele cu nevoi speciale.
            De asemenea Primăria oraşului Oraviţa a alocat 191.100 lei pentru a se asigura plata indemnizaţiei de handicap.

            8. Oraşul Oţelu Roşu.
            La nivelul oraşului Oţelu Roşu există o evidenţă a tuturor persoanelor care nu se pot deplasa pentru diverse probleme, iar personalul din cadrul serviciului de asistenţă socială merge la domiciliu pentru a le ajuta la nevoie.
            Se ţine totodată o evidenţă a persoanelor fără adăpost şi se încearcă ajutorarea acestora.
            Prin cantina de ajutor social se acordă totodată o masă zilnică a persoanelor care beneficiază de ajutor social, iar pentru cele nedeplasabile se iau măsuri pentru aducerea hranei la domiciliu.
            Există o colaborare permanentă între medicii de familie şi serviciul de asistenţă socială pentru ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi.
            De asemenea s-au luat măsurile necesare pentru ca ajutoarele venite prin Programul POAD să ajungă la domiciliul persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi.
            În fiecare an cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, li s-a asigurat transportul celor care doreau să participe la manifestări.
            La nivelul Primăriei oraşului Oţelu Roşu se intervine cu promptitudine la toate solicitările peroanelor vârstnice şi persoanelor cu dizabilităţi cauzate de nemulţumirile legate de lucrările de reabilitare reţele apă şi canal.
            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu