Direcției de
Sănătate Publică a județului Caraș-Severin i s-a repartizat o a doua tranșă din vaccinul antigripal din acest an.
Este vorba de 2.280 de doze, care completează pe cele 3.550 de doze, primite
anterior. Există, așadar, în județ acum 5.830 de doze de vaccin antigripal.
Ultima tranșă primită a început să fie distribuită medicilor de familie și
celor din mediul rural. Vaccinul va fi administrat medicilor, cadrelor
sanitare medii şi personalului auxiliar din spitale, din unităţi sanitare
ambulatorii, inclusiv salariaţilor din instituţiile de ocrotire copii sau
bătrâni, unităţilor de bolnavi cronici, care, prin natura activităţii lor vin
în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, adulţilor şi copiilor din
instituţiile de ocrotire socială, persoanelor care acordă asistenţa medicală,
socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt, precum și persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.
Deși conform
catagrafierii realízate de DSP Caraș-Severin, prin care s-a determinat numărul
persoanelor ”eligibile” pentru vaccinare, acesta se ridică la 25.621, diferența
rezidă din faptul că în ultimii ani există o cerere mai mică față de vaccinul
antigripal, care un e obligatoriu.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu