Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 31 octombrie 2023

Informare privind acordarea primei de carieră didactică

 

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au participat, în cursul zilei de luni, 30 octombrie, la o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ai federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar şi ai operatorului economic care gestionează măsurile de susţinere a activităţii didactice emise sub forma suportului electronic pentru a clarifica o serie de aspecte privitoare la "Prima de carieră didactică" prevăzută de OUG nr. 58/2023.

Cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri sunt disponibile inclusiv pe canalele de comunicare ale Ministerului Educaţiei (facebook) şi ale Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Sunt clarificate o serie de aspecte privind:

* Modalitatea de alimentare a cardurilor.

* Situaţia în care o persoană este încadrată greşit într-o categorie de personal sau nu a primit cardul.

* Perioada de valabilitate a sumelor încărcate pe card.

* Documentele necesare pentru justificarea financiară a unor părţi din prima de carieră didactică.

După finalizarea distribuirii cardurilor pentru prima didactică, vor fi transmise informaţii suplimentare privind cardurile pentru carieră profesională.

Ministerul Educaţiei a realizat demersurile legale, conform competenţei, pentru acordarea primei de carieră didactică şi a primei de carieră profesională, pentru a fi respectate termenele asumate prin OUG nr. 58/2023 în ceea ce priveşte livrarea şi încărcarea cardurilor în luna octombrie 2023. De asemenea, a răspuns constant tuturor solicitărilor Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în vederea bunei desfăşurări a acestui program de sprijin pentru personalul din învăţământ.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a gestionat contractarea serviciilor pentru emiterea tichetelor, iar livrarea acestora a fost realizată de Compania Naţională "Poşta Română" S.A.

Reamintim, conform OUG nr. 58/2023, personalul din învăţământ beneficiază de următoarele prime:

* Prima de carieră didactică (1.500 de lei) pentru personalul didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate în anul şcolar 2022 - 2023 în învăţământul preuniversitar şi universitar de stat.

* Prima de carieră profesională (500 de lei) pentru personalul nedidactic aflat în activitate în anul şcolar 2022 - 2023 în învăţământul preuniversitar şi universitar de stat.

Livrarea, emiterea tichetelor şi stabilirea operatorilor economici eligibili privind utilizarea fondurilor din prima de carieră didactică şi prima de carieră profesională sunt atribuţii care, potrivit OUG nr. 58/2023, implică activitatea unor terţe instituţii.

BIROUL DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu