Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 25 aprilie 2023

Studenții și absolvenții, așteptați cu CV-urile la Zilele Carierei, ediția XXII

 

            Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al Universității Politehnica Timișoara organizează cea de a XXII-a ediție a evenimentului Zilele Carierei, cel mai mare târg universitar de locuri de muncă din vestul țării. Publicul țintă, respectiv studenți și absolvenți, va lua contact timp de două zile cu reprezentanți ai firmelor și instituțiilor pentru care sunt pregătiți în UPT.

            Evenimentul se desfășoară în

zilele de 25 și 26 aprilie 2023, în Cantina UPT din Complexul Studențesc Timișoara, iar pe durata celor două zile peste 60 de companii, ONG-uri, instituții ale administrației publice sau organizații de stat vor prezenta oferte de practică sau angajare pentru studenți și absolvenți și vor răspunde la întrebările participanților la târg, oferindu-le o viziune cât mai apropiată de realitatea din interiorul structurilor pe care le reprezintă.

            Deschiderea va avea loc marți, 25 aprilie 2023, începând cu ora 10:00. Programul de desfășurare al evenimentului pe cele două zile este cuprins în intervalul 10:00 - 17:00, iar închiderea ediției din primăvara anului acesta se va finaliza printr-o tombolă la care, cu ajutorul partenerilor -Untold, PLAI, Flight Festival, Codru, Saga și Festivalul Celtic- se pun la bătaie bilete de acces la festivaluri pentru toți participanții la târg.

            În 25 aprilie 2023, după deschiderea evenimentului Zilele Carierei și în aceeași locație, începând cu ora 10:30, va avea loc un eveniment Honeywell, care dă startul celei de-a 7-a ediții a competiției de inovație în tehnologie, TeChallenge, pentru prima oară la Timișoara.

            Printre cele 52 de companii care vor fi prezente la târg se numără Nokia, Continental, Huf România, Atos IT Solutions and Services, Draexlmaier Automotive, Flextronics, Cognizant Mobility, Newpharma Development, Yazaki Component Technology, Kimball Electronics, Bosch sau DM Drogerie Markt. Amintim și prezența Consiliului Județean Timiș, a Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă, a Societății Antreprenoriale Studențești și a ligilor studențești din Universitatea Politehnica Timișoara.

            Mai multe detalii despre expozanți și eveniment se pot obține pe social media https://www.facebook.com/ZileleCariereiUPT/ sau de pe site-ul evenimentului https://www.zilelecarierei.upt.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu