Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 16 iulie 2022

Parteneriat Poșta Română și Finqware pentru digitalizare prin utilizarea open banking

BUCUREȘTI, 15 iulie 2022 - Poșta Română a încheiat un parteneriat cu Finqware, o companie Fintech românească, pentru a eficientiza activitatea financiară a companiei.

 În baza acestui acord, angajații Direcției Economice vor testa aplicația FinqTreasury care conectează toate conturile bancare ale companiei într-o singură

platformă, în timp real, prin tehnologie open banking.

 Am creat platforma FinqTreasury exact cu gândul la companii precum Poșta Română, care au nevoie să își optimizeze la maxim operațiunile financiare pentru a rămâne relevante din perspectiva agilității economice. Ne bucurăm că Poșta Română se alătură altor nume de tradiție precum Banca Transilvania și CEC Bank, ca și altor companii medii și mari din România, în a începe să testeze și să implementeze cu Finqware tehnologia open banking, de data asta pentru nevoia proprie de digitalizare”, a declarat Cosmin Cosma, Co-founder și CEO Finqware.

 Parteneriatul cu Finqware ne permite să experimentăm și să evaluăm cele mai noi tehnologii din domeniul financiar, precum open banking, pentru a eficientiza activitatea Poștei Române. Prin adoptarea acestor soluții emergente care inovează metodele de furnizare a serviciilor financiare, Poșta Română mai face un pas spre digitalizarea proceselor interne ale companiei”, a spus Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română.

Despre Finqware

Finqware este o companie înființată în 2018, de trei fondatori români, cu scopul de a crea un lider european în domeniul fintech, prin dezvoltarea unor soluții bazate pe open banking, o tehnologie revoluționară de interconectivitate între clienți și bănci prin interfețe de tip API. Compania a fost autorizată ca instituție de plată de către Banca Națională a României în mai 2022 și operează deja pe mai multe piețe europene. Finqware a fost premiată internațional cu o serie de distincții, inclusiv “Seal of Excellence” de la Comisia Europeană, ca recunoaștere a potențialului tehnologiei pe care o dezvoltă. Printre acționarii companiei, alături de fondatori, se numără atât investitori privați, cât și fonduri de investiții, inclusiv Gapminder VC (România), FinqVest (Luxemburg) și Elevator Ventures (Austria) - fond de risc deținut de Raiffeisen Bank International. Finqware este membru fondator al Asociației Române de Fintech Rofin.tech, contribuind activ la creșterea ecosistemului local de inovație pentru industria financiară.

 Despre Poșta Română

Poșta Română, brand național de tradiție, este liderul de piață în sectorul serviciilor poștale și deservește aproximativ 19 milioane de români, punând la dispoziția clienților săi o rețea extinsă de 5.500 de oficii poștale. În prezent, compania fanion a românilor în domeniul serviciilor poștale se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52% din pachetul de acțiuni) și Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acțiuni).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu