Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 28 iulie 2022

Evoluția debitelor de apă în Spațiul Hidrografic Banat

Având în vedere situația hidrologică actuală, caracterizată de lipsa precipitațiilor și de temperaturi ridicate în arealul Banatului, Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că debitele și nivelurile cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat sunt pe o tendință descrescătoare, dar, în prezent, se poate asigura cerința de apă pentru folosințe.
 
În acest context, ABA Banat  monitorizează cu atenție atât debitele râurilor cât și rezervele de apă din acumulările administrate, pentru un management cât mai eficient al acestei resurse. În cazul în care e necesar, ABA Banat are posibilitatea în baza “Planului de restricții și folosire a apei în perioade deficitare” , să impună restricții graduale pentru diverse folosințe de apă, în vederea unei acoperiri echitabile cu apă a folosințelor.

Astăzi, 28 iulie 2022, coeficientul de umplere a acumulărilor din care se asigură alimentarea cu apă a populației,  se prezintă astfel: Surduc (jud. Timiș) 100%, Secu (jud. Caraș-Severin) 80%, Tăria Mare (jud. Caraș-Severin) 78%, Poiana Mărului (jud. Caraș-Severin) 66%, Zervești (jud. Caraș-Severin) 65%, Băile Herculane (jud. Caraș-Severin) 66%, Buhui (jud. Caraș-Severin) 81%.

Și principalele cursuri de apă din Banat (Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera) înregistrează debite și niveluri mici în această perioadă, deoarece aportul de apă adus de afluenții lor este de asemenea scăzut, iar precipitațiile sunt deficitare. 

“Amenajările hidrotehnice din Spațiul Hidrografic Banat (acumulări, derivații, noduri hidrotehnice) pentru regularizarea spațială și temporală a debitelor, ne oferă posibilitatea, printr-un management rațional, să acoperim necesarul de apă pentru municipiile Timișoara și Reșița. De exemplu, necesarul de apă din arealul Timișoarei poate fi asigurat atât prin suplimentarea debitelor râului Bega din râul Timiș,  prin intermediul canalului de alimentare de la Coștei, fie prin descărcarea controlată a unor volume de apă din acumularea Surduc”, a declarat Cătălin Nagy, directorul de Resurse de Apă a ABA Banat.

Fenomenul de secare sau băltire se înregistrează la 20 de stații hidrometrice caracteristice afluenților nepermanenți ai principalelor râuri din Spațiul Hidrografic Banat.

Zi de zi, specialiștii ABA Banat  monitorizează evoluția debitelor de pe cursurile de apă din arealul Banatului, iar situația hidrologică poate fi consultată zilnic, online, pe pagina web : http://banat.rowater.ro/, rubrica “Situație hidrologică” (vezi linkul http://banat.rowater.ro/index.php/despre-noi/situatie-hidrologica/)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu