Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 29 decembrie 2018

Lansarea site-ului oficial al Presedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene


Ministerul Afacerilor Externe a lansat vineri, 28 decembrie 2018, site-ul oficial al Presedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, mandat pe care ţara noastră îl va prelua începând cu 1 ianuarie 2019. 

Pagina web, disponibilă la adresa
www.romania2019.eu, în limbile română, engleză si franceză, conţine informaţii utile pentru jurnalisti, publicul larg si experţi în domeniul afacerilor europene. 

Astfel, utilizatorii pot consulta, prin intermediul paginii, calendarul de evenimente pentru prima jumătate a anului 2019, Programul Trio-ului România-Finlanda-Croaţia (1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2020), precum si detalii privind arhitectura instituţională a Uniunii Europene. După data de 15 ianuarie 2019, pe pagina web va fi afisat si Programul Presedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Site-ul www.romania2019.eu oferă, de asemenea, acces la sistemul de acreditare prin intermediul căruia jurnalistii se pot înregistra la evenimentele Presedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Reprezentanţii mass-media au la dispoziţie o întreagă secţiune dedicată, care permite descărcarea ghidului media si a manualului de identitate vizuală, precum si accesarea unor informaţii de interes, inclusiv cu privire la serviciile asigurate de Societatea Română de Televiziune, broadcaster oficial al Presedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, respectiv a galeriilor foto si video de la evenimentele care vor avea loc în contextul Presedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. 

Informaţii suplimentare 

România va exercita, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, Presedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare sase luni. În timpul exercitării Presedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană si Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Presedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional. 

Presedinţia rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene si prezidarea formaţiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial si tehnic), cu excepţia Consiliului Afaceri Externe. Presedinţia trebuie să acţioneze ca un mediator imparţial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu