Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 20 aprilie 2016

Proiecte și acte normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 20.04.2016

Proiecte și acte normative adoptate în
şedinţa Guvernului României din 20.04.2016
I.               PROIECTE DE LEGE
1.     PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr.182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil
2.     PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Protocolului suplimentar, semnat la Doha la 3 mai 2015, la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statului Qatar privind transporturile aeriene, semnat la București la 26 iulie 1993
II.            HOTĂRÂRI

1.     HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat
2.     HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 821/2015 privind aprobarea Programului naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial
3.     HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Consolidare DN7 km 246+500 - km 251+025", judeţul Sibiu
4.     HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul meteorologiei şi hidrologiei, semnat la Bucureşti, la 01 aprilie 2015
5.     HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul forestier, semnat la Bucureşti, la 01 aprilie 2015
6.     HOTĂRÂRE pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr.1589/2002 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi unităţile din subordinea sa a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii
7.     HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 525/2013 pentru aprobarea atribuţiilor generale şi specifice, a structurii organizatorice şi a numărului maxim de posturi, precum şi a normării parcului auto şi a consumului de carburanţi ale Inspectoratului de Stat în Construcţii
8.     HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu
9.     HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Barcani, judeţul Covasna
10.                     HOTĂRÂRE privind aprobarea stemelor comunelor Boteşti şi Cordun, judeţul Neamţ
11.                     HOTĂRÂRE privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 55/2016 pentru aprobarea modelelor şi a condiţiilor de tipărire ale buletinelor de vot care sunt folosite la alegerile locale din anul 2016
12.                     HOTĂRÂRE privind aprobarea sumei necesare Ministerului Sănătăţii pentru contractarea şi implementarea componentelor rămase necontractate din proiectul PHARE 2006/018-147.03.11 - Sprijin pentru autorităţile de sănătate din România pentru implementarea directivelor Uniunii Europene privind băncile de sânge - unităţile de transfuzie - din spitale şi utilizarea terapeutică a ţesuturilor şi celulelor umane
13.                     HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 31 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
14.                     HOTĂRÂRE privind trecerea unei construcţii aflată în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, şi pentru actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
15.                     HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor construcţii aflate în administrarea Serviciului Român de Informaţii, în vederea scoaterii din funcţiune şi desfiinţării acestora
16.                     HOTĂRÂRE pentru actualizarea elementelor cadru de descriere tehnică şi a valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Statistică - Direcţia Regională de Statistică Bucureşti şi transmiterea unei părţi din acesta în administrarea Direcţiei Judeţene de Statistică Ilfov
17.                     HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.26 la Hotărârea Guvernului nr.1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
18.                     HOTĂRÂRE  privind acordarea cetăţeniei române domnului Saritov Albert
19.                     HOTĂRÂRE privind acordarea cetăţeniei române doamnei Sassa Kateryna
20.                     HOTĂRÂRE privind acordarea cetăţeniei române doamnei Zhydachevska Kateryna
21.                     HOTĂRÂRE privind încetarea exercitării cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției de subprefect de Vrancea de către domnul Misăilă Cristi Valentin
22.                     HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.750/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ''Modernizarea Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti între A1-DN 7 şi DN 2-A2''
23.                     HOTĂRÂRE privind limitarea conținutului de sulf din combustibilii lichizi.
III.           BUGETE DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
1.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii de Transport cu Metroul - Metrorex S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
2.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii Naţionale ''Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa ''-S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
3.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Autonome ''Administraţia Fluvială a Dunării de Jos'' Galaţi aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
4.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Societăţii ''Telecomunicaţii'' C.F.R.-S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
5.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
6.     HOTĂRÂRE pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, instituţie publică aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
7.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale ''Romtehnica''-S.A, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale
8.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei
9.     HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

IV.           MEMORANDUMURI
1.     MEMORANDUM cu tema: Aprobarea menţinerii domnului Doru Petru Dudaş, Vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat în cadul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de reprezentant al Statului român în adunările generale ale acţionarilor Fondului Român de Contragarantare S.A şi Companiei Naţionale Imprimeria Naţională S.A
2.     MEMORANDUM cu tema: Notă mandat privind negocierea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 300 milioane euro, în vederea acoperirii parţiale a contribuţiei bugetului de stat pentru investiţiile de mediu din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, aferente axelor prioritare 3, 4 şi 5  
3.     MEMORANDUM cu tema: Depăşirea limitei plăţilor restante cumulate pe anul 2016 pentru Compania Naţională ''Poşta Română'' S.A.-unitate la care Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar.

Biroul de presă 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu