Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 21 aprilie 2016

Principele Radu la Chișinău, Bălți, Cimișeni, Regina Maria și Purcari, 18-20 aprilie 2016

 Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită
următorul buletin de presă:

Principele Radu la Chișinău, Bălți, Cimișeni, Regina Maria și Purcari,
18-20 aprilie 2016

Luni, 18 aprilie 2016, Alteța Sa Regală Principele Radu a început o vizită de trei zile în Republica Moldova, care a cuprins un număr de 16 întâlniri cu caracter oficial și public.

Principele Radu a vizitat municipiile Chișinău și Bălți, precum și satele Regina Maria, Cimișeni și Purcari. În această vizită, Alteța Sa Regală a fost însoțit de 23 de oameni de afaceri din Cluj, de o delegație a primăriei comunei Săvârșin din județul Arad, precum și de reprezentanți ai Revistei Timpul, de la Iași.


A fost a doua vizită publică în afara țării a Familiei Regale în anul 2016. În zilele de 5-7 aprilie, Principele Radu a vizitat Republica Turcia.

Principele Radu s-a întâlnit în prima zi a vizitei cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, dl Andrian Candu. Discuțiile s-au purtat pe tema proiectelor Familiei Regale de susținere a Republicii Moldova pe calea integrării în Uniunea Europeană. De asemenea, au fost discutate proiecte de sprijinire a educației și culturii, a diplomației și economiei țării.

În cele trei zile ale vizitei, Alteța Sa Regală a avut întâlniri cu viceprim-ministrul și ministru al Economiei, dl Octavian Calmîc, cu ministrul Apărării, dl Anatolie Șalaru, cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, dl Eduard Grama, și cu ministrul Culturii, dna Monica Babuc. Reprezentanților Executivului moldovean le-au fost prezentate personalitățile care au însoțit pe Principele Radu în vizită și proiectele pe care acestea doresc să le dezvolte, în domeniul economic și cultural.

Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, profesorul Gheorghe Duca, și cu primarul Municipiului Chișinău, dl Dorin Chirtoacă. Ambele instituții moldovene desfășoară proiecte cu Familia Regală, îndeosebi pe teme științifice, educaționale, culturale și de dezvoltare economică. Din partea Custodelui Coroanei, Principele Radu a donat Primăriei Municipiului Chișinău o pictură în ulei reprezentând, simbolic, Castelul Regal Peleș.

Principele Radu a vizitat Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”, unde a ținut o prelegere pe teme de securitate națională în fața unui număr de 30 de ofițeri și ofițeri cu grad superior, precum și civili cursanți ai academiei. Alteța Sa Regală a făcut, cu această ocazie, o donație de carte de specialitate academiei. La întâlnirea cu profesorii și studenții militari a luat parte ministrul Apărării Naționale, dl Anatolie Șalaru. Principele Radu a oferit Academiei Militare a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun” din partea Custodelui Coroanei române un portret al Regelui Ferdinand Întregitorul realizat de pictorul militar Valentin Tănase, ilustrând Suveranul României Mari pe câmpul de luptă, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Principele a vizitat Liceul Teoretic “Regele Mihai” din Cimișeni, Liceul “Gheorghe Asachi” din Chișinău și Liceul Academiei Republicii Moldova. Liceul Asachi, ca și fosta lui capelă, au fost ctitorite de Regina Maria și au purtat numele Suveranei României Mari. La Liceul Teoretic “Regele Mihai”, Alteța Sa Regală a făcut o donație de carte din partea Custodelui Coroanei române și a sa. În grădina liceului, Principele a plantat un stejar.

La Bălți, marți, 19 aprilie 2016, Principele Radu a vizitat Catedrala “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ctitorie din anul 1935 a Regelui Carol al II-lea. La Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Alteța Sa Regală a prezidat o întâlnire între oamenii de afaceri clujeni și reprezentanți ai domeniului economic din Bălți.

La Chișinău și Bălți, Alteța Sa Regală a asistat la lansarea volumului “Calea europeană a Republicii Moldova”, coordonat de profesorii Sorin Bocancea și Radu Carp și publicat de Editura Adenium din Iași. La Chișinău, volumul a fost lansat la sediul Uniunii Scriitorilor, în prezența unui mare număr de scriitori, jurnaliști și oameni de artă basarabeni. În municipiul Bălți, Alteța Sa Regală a fost  oaspetele Universității “Alecu Russo”, iar lansarea volumului a avut loc în Aula Mare, în prezența unui mare număr de studenți, profesori și invitați din Italia și din România.

În dimineața ultimei zile a vizitei, miercuri, 20 aprilie 2016, Principele Radu a vizitat podgoria “Purcari”, deținătoare a titlului de Furnizor al Casei Regale. La vizită au luat parte membrii delegației clujene ai oamenilor de afaceri. În parcul podgoriei, Alteța Sa Regală a plantat un butaș de viță de vie, din soiul Sauvignon alb.

Cu o zi înainte, Alteța Sa Regală s-a aflat pentru a patra oară în Raionul Soroca, unde a vizitat satul Regina Maria. Întreaga suflare a localității a fost prezentă la ceremonia de dezvelire a bustului Reginei Maria, oferit de Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare. În grădina primăriei, Principele Radu a plantat un brad.

Principele a vizitat din nou Gimnaziul Regina Maria, unde a oferit cărți și discuri cu muzică profesorilor și elevilor.

Cu ocazia vizitei în satul Regina Maria a fost semnat, în prezența Alteței Sale Regale, acordul de înfrățire între comuna Săvârșin din județul Arad și satul Regina Maria din Raionul Soroca, două localități surori aflate la 700 de kilometri distanță.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu