Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 26 iulie 2015

ACŢIUNI PENTRU SIGURANȚA COMUNITĂȚII

În acest sfârşit de săptămână, peste 200 de polițiști, din care aproape 100 în data de 25 iulie 2015,  acționează, la nivel local, pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice. O atenție în plus este acordată  locurilor de agrement și zonelor turistice de pe raza întregului judeţ.

Prevenirea faptelor antisociale și menținerea siguranței publice reprezintă îndatoriri ale poliției. În acest sfârșit de săptămână, polițiștii sunt la datorie astfel încât cetăţenii să petreacă timpul liber sau vacanța în liniște și siguranță.
Din totalul efectivelor angrenate în misiunile din data de 25 iulie 2015, peste 70 sunt de la structurile de ordine publică şi peste 20 de la poliția rutieră.
Sunt monitorizate în special traseele de deplasare către staţiunile turistice și zonele de agrement din judeţ, drumuri naţionale şi drumuri judeţene.

De asemenea, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii utilizează aparatele de înregistrare vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.
Poliţiştii sunt prezenţi pe raza judeţului Caraş-Severin pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială.
Pentru o vacanță liniștită și în siguranță Poliția Română vă recomandă:
- aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!
- nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!
- nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!
- în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!
Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:
- în cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite.
- planificaţi-vă, pe cât posibil, deplasările cu mașina în afara intervalului orar 10-18.
- atunci când în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, este recomandabil ca aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui. Copiii nu vor fi lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, iar transportul lor pe distanţe lungi nu se va efectua în vehicule fără posibilităţi de climatizare.
- înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradului de îmbătrânire şi uzură al acestora şi al racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.
- nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
- posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiţi să renunţe să conducă autovehicule pe drumurile publice în intervalul menţionat.
DRUM BUN!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu