Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 21 iulie 2015

Accidente rutiere

Nu a adaptat viteza

   În data de 20.07.2015 poliţiştii rutieri au intervenit la un accident de circulaţie care s-a produs la ieşirea din localitatea Topleţ şi care s-a soldat cu vătămarea corporală a două persoane.
   Din primele verificări la faţa locului s-a stabilit faptul că în timp ce P.C., în vârstă de 33 ani, se deplasa cu autoturismul pe DN 6, din direcţia Orşova către Caransebeş, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe sensul invers de mers.
     În urma impactului a rezultat rănirea a doi pasageri din autovehiculul care se deplasa regulamentar, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Mun. Orşova în vederea acordării de îngrijiri medicale.

    Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost negativ.
     În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

·          
Sub influenţa alcoolului

              În cursul zilei de 20.07.2015, pe DN 58A a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a două persoane.
                 Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a stabilit faptul că în timp ce G.I., în vârstă de 42 ani, se deplasa cu autoturismul din direcţia Reşiţa către Fîrliug, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a părţii carosabile.
                 În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferului autovehicului şi a pasagerului din dreapta, tot un bărbat în vârstă de 42 ani.
                  


              Cele două victime au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Reşiţa în vederea acordării de îngrijiri medicale.
               Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest şi, rezultatul fiind pozitiv, s-a procedat la recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

               În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu