Instituţia Prefectului - Judeţul Caraş-Severin organizează miercuri, 29
octombrie a.c., la sediul Palatului Administrativ, Sala de la etajul I,
următoarele:
- şedinţa Comitetului
Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul
Caraş-Severin, cu începere de la ora 10,00, având următoarea tematică:
1. Informare privind
activitățile desfășurate de către primăriile localităților urbane în domeniul
asistenței sociale acordate persoanelor vârstnice și persoanelor cu
dizabilități. Propuneri de îmbunătățire a acestei activități. Măsuri luate
pentru funcționarea Cantinelor de Ajutor Social.
2. Informare privind
activitățile desfășurate pentru coordonarea la nivel județean a Codex
Alimentarius.
3. Informare privind
concluziile verificărilor efectuate la sediul Policlinicii din Centrul Civic al
Municipiului Reșița.
4. Diverse.
- şedinţa Comisiei de
Dialog Social a Judeţului Caraş-Severin, cu începere de la ora 12,00, având
următoarea tematică:
1. Informare privind
finanțarea serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu, acordate de către
furnizorii acreditați aflați în relație contractuală cu Casa de Asigurări de
Sănătate Caraș-Severin.
2. Situația condițiilor
igienico-sanitare din unitățile de învățământ după începerea anului școlar 2014
– 2015.
3. Diverse:
- Aprobarea minutei
încheiate cu ocazia şedinţei Comisiei de Dialog Social a Judeţului
Caraş-Severin din data de 24.09.2014.
Biroul de presă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu