Din partea română au mai participat : secretarul judeţului Ion Imbrescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, filiala Caraş-Severin, Constantin Bîtea şi directorul aceleiaşi organizaţii Nicolae Berzescu
precum şi alţi invitaţi.
Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean a fost astfel cadrul în care, astăzi, Societatea Naţională de Cruce Roşie, filiala Caraş-Severin şi filiala Vrnjača Banja a Crucii Roşii din Serbia, reprezentată prin Svedomir Nikolić, au semnat un parteneriat. Obiectivul acordului îl reprezintă crearea şi dezvoltarea unor mecanisme eficiente de intervenţie în caz de dezastre şi conflict armat, schimb de experienţă între voluntari.
Preşedintele Consiliului Judeţean a salutat prezenţa la Reşiţa a reprezentanţilor străini şi a subliniat faptul că parteneriatul semnat este unul extrem de util din punctul de vedere al schimbului de experienţă. Patru tineri din Caraşova au fost deja la Bitola, Macedonia într-un schimb de experienţă iar în acest an, în baza aceleiaşi colaborări, alţi tineri din Caraş-Severin sunt aşteptaţi atât la Bitola cât şi în localitatea Gabrovo din Bulgaria.
“Organizările sunt puţin diferite de la ţară la ţară dar cred că schimbul de experienţă, acest parteneriat este extrem de util pentru Crucea Roşie, o organizaţie care îşi face pe deplin datoria în condiţii de criză, dezastre”, a declarat Sorin Frunzăverde. Preşedintele Consiliului Judeţean a făcut referire şi la inundaţiile care au afectat judeţul Caraş-Severin din anul 2000 şi până în prezent, Crucea Roşie reuşind să facă faţă acelor momente dificile.
Prezenţi în judeţ pentru 3 zile oaspeţii străini au în program vizitarea : Muzeului de Locomotive din Reşiţa, a Muzeul Banatului Montan, Mănăstirea “Sf. Ilie” din Bocşa, precum şi o deplasare la Caraşova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu