16 şi 25 de ani nevoiţi să se adapteze unui context economic din ce în ce mai dificil.
Ucenicia la locul de muncă este soluţia pentru
adaptarea formării profesionale la nevoile reale ale angajatorilor, cât şi unor
nevoi economice şi patrimoniale prin care se păstrează şi se continuă anumite
meserii tradiţionale.
Prin contractul de
ucenicie, tinerii pot obţine un loc de muncă cu o durată între un an şi 3 ani,
perioada de probă la care poate fi supus ucenicul neputând fi mai mare de 30 de
zile. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică şi
practică sau numai pregătire practică. La finalul colaborării, angajatorul este
obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a
Competenţelor Profesionale, de unde acesta primeşte un atestat, costurile
evaluării fiind suportate de angajator.
Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se
stabileşte în funcţie de ocupaţia/calificarea pentru care urmează să se
pregătească ucenicul şi de competenţele dobândite anterior de către acesta,
fără a putea fi mai mică de 12 luni şi mai mare de 36 de luni.
Principalul avantaj pentru angajator este faptul că
primeşte lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de
referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă
prevăzut de Legea nr. 76/2002 , care în prezent este în cuantum de 500 de lei.
Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului.
Normele de aplicare ale Legii nr 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă au fost
modificate în sensul simplificării procedurilor pentru angajatori, coordonatorul
ucenicului (fostul maistru) nemaiavând obligaţia obţinerii atestatului, fiind
suficientă experienţa profesională de minimum 5 ani în ocupaţia pentru care se
organizează programul de ucenicie.
Agenţii economici care doresc să încheie contracte de
ucenicie, precum şi persoanele care doresc să devină ucenici pot obţine
informaţii suplimentare de la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei
de Muncă Caraş-Severin din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel
0255/212160).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu