Minoritatea croată din România

CAPITOLUL 2

Interese şi griji

După cum am anunţat, partea interesantă abia acum începe să apară. Nu ştiu câţi dintre cetăţenii români de minoritate croată ştiu ceva concret despre minoritatea lor. Din cauze obiective sau subiective. Trist dar adevărat. Foştii şi actualii lideri (tot ei, pentru că sunt aceiaşi!)  ai croaţilor nu au publicat mare lucru despre istoria şi existenţa Uniunii Croaţilor din România. Dacă există aşa ceva vă rog sa-mi semnalaţi şi mie, pentru că eu nu am văzut. Am accesat situl Uniunii Croaţilor din România şi situl Hrvatska Grancica şi nu am observat nimic. Dacă este aşa ceva şi este şi publicat şi eu nu am observat, vă transmit scuzele mele. Se mai întămplă. Cine nu munceşte nu greşeşte! Cu siguranţă, actualii lideri nu au avut timp de atâtea griji pe care le au faţă de noi, să facă ceva. Ceva bun, orice pentru binele nostru! Doar sunt liderii noştrii, nu? Voi prezenta pe parcurs,  pe acest blog, GRIJILE pe care le au conducătorii Uniunii Croaţilor din România, pentru comunitatea croată din România.

Revenind la comentariul început din "capitolul 1" iată continuarea: 

Situaţia politică internaţională aduce apariţia pa harta Europei, de noi state în Balcani. Iugoslavia Mare dispare. Fostele republici care au compus Iugoslavia Mare îşi redobândesc independenţa. De reţinut că fostele republici ale Iugoslaviei, în decursul timpului, au mai fost state de sine stătătoare. Dintre republicile care au avut un impact foarte mare asupra minorităţii croate din România, a fost (şi este!) bineînţeles, Croaţia.

Lucrurile aveau să se schimbe radical şi în comunitatea croată din România. Instabilitatea politică din fosta Iugoslavie şi mai ales situaţia tensionată  din Republica Serbia, a făcut ca cetăţenii români de minoritate croată să migreze în cătarea unui nou loc de muncă în Croaţia. Facilităţile oferite de noul stat croat (în special pentru dreptul de lucru şi accesul în spaţiul actual Schengen), a avut un impact major asupra întregii comunităţii croate din România.

Schimbările politice ale Europei şi în speţă în fosta Iugoslavia Mare începe să aibă un impact major şi în cadrul comunităţii croate din România

Minoritatea croată din România  a fost  şi este privită ca o minoritate cu  nişte oameni  calmi, cinstiţi,  credincioşi (catolici), harnici la muncă, primitori, deschişi dar şi puţin conservatori. Conservatori în sensul bun. Dintr-o minoritate liniştită încep să apară probleme în special de natura etnică. Că unii sunt sârbi alţi croaţi.  Recensământul din 7 ianuarie 1992 a dat posibilitatea fiecăruia să se declare ceea ce vrea, în sensul că unii s-au declarat croaţii, allţii sârbi şi caraşoveni. Din fericire, situaţia tensionată nu a degenerat în incidente grave cu toate ca  această a fost alimentată de mai mulţi factori. Fiecare a avut libertatea şi posibilitatea să se declare ce voia adică: român, croat, sârb, caraşovean. În a acest interval de timp, un număr semnificativ de cetăţeni ai minorităţii croate au plecat în Croaţia fiind încurajaţi şi de facilităţile oferite de noul stat croat. În fond sunt fraţii noştrii mai mari, sunt verişorii noştii rămaşi "acasă". Aveau nevoie de noi ca forţă de muncă bine calificată, disciplinată şi mai ales vorbitori ai limbii materne. Războiul le-a devastat mii de familii, au murit sau au fost schilodiţi pe viaţă, foarte mulţi bărbaţi. Plus că aproape toate localităţile au avut de suferit mari distrugeri, clădiri, şosele, instituţii, poduri, canalizări, surse de apă au fost mai mult sau mai puţin distruse. Să nu mai vorbim de moralul populaţiei. Pe de o parte o tristeţe, lăsată de război, pe de altă parte, o euforie a eliberării. Pentru noi croaţii din România era şi o euforie a regăsirii. Împărtăşită din plin de croaţii din Croaţia şi - lucrul cel mai important! - confirmată de oamenii noştrii care au avut curajul să înceapă o nouă viaţă. Dar important de subliniat, oamenii aceştia au avut şi generozitatea să meargă acolo, în vremuri tulburi, ajutîndu-şi la necaz fraţii mai mari din patria mamă Croaţia. Oraşe şi sate întregi au fost reconstruite de noi, cei din România, mulţi dintre noi rămînînd acolo pentru mult timp sau chiar definitiv.

VA URMA