În urma acţiunii desfăşurate de jandarmii
cărăşeni, a fost identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani din municipiul
Reşiţa, care oferea spre vânzare ţigări de contrabandă, asupra acestuia fiind descoperite
şi ridicate în vederea confiscării 2080 ţigări netimbrate de diferite mărci.
Deoarece
nu a putut prezenta documente care să justifice ţigările găsite asupra sa şi
nici nu era autorizată să vândă ţigări, jandarmii au întocmit acestuia actele
de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “vânzarea bunurilor
sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea
provin din contrabandă”, conform art.270, alin.3, din Legea nr.
86/2006.
Întreaga
cantitate de ţigări a fost confiscată şi predată lucrătorilor de poliţie din
cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din Inspectoratului de Poliţie al Judeţului
Caraş-Severin, împreună cu actele procedurale întocmite, pentru continuarea
verificărilor.
Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean
Caraş-Severin vor continua acţiunile specifice pentru combaterea activităţilor
ilicite cu produse de contrabandă şi în perioada următoare.
Compartimentul
Informare, Relaţii Publice şi cu
Publicul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu