Din studierea
modului de operare şi după audierea părţilor vătămate în cazul infracţiunilor
de înşelăciune, s-a stabilit că autorii acţionează după o pregătire minuţioasă
şi doar după ce se asigură că victimele sunt persoane uşor influenţabile,
uneori chiar credule, categorie predispusă a fi victimizată prin înşelăciune.
Astfel, PENTRU A NU
DEVENI VICTIME ALE ESCROCILOR, poliţiştii vă recomandă:
- Dacă aveţi dubii cu privire la seriozitatea unor persoane
care vă contactează, anunţaţi de îndată POLIŢIA!
- Nu acceptaţi să
cumpăraţi obiecte de la persoane neautorizate, trebuie să fiţi suspicioşi cu
privire la oferirea de bunuri la „preţuri avantajoase”. Bunurile pot proveni
din furt sau pot fi contrafăcute!
- Dacă sunteţi
abordaţi de astfel de persoane, reţineţi semnalmentele acestora, obiectele de
îmbrăcăminte pe care le poartă, eventual marca si numărul de înmatriculare al
autoturismului cu care se deplasează.
- Apelaţi, gratuit,
Serviciul Unic de Apeluri de Urgenţă 112 şi un poliţist se va deplasa imediat
la faţa locului!
- Aduceţi la
cunoştinţa poliţiştilor orice tentativă de înşelăciune!
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu