1.Depunerea cererii
Cererea de acordare a cetăţeniei române se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din Bucureşti.
După depunerea cererii, preşedintele Comisiei pentru cetăţenie, prin rezoluție, stabilește termenul la care Comisia pentru cetăţenie va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării cetăţeniei române, dispunând totodată solicitarea de relaţii pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea cetăţeniei române. Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare acordării cetăţeniei române. În cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluţionării cererii, preşedintele Comisiei solicită, prin rezoluţie, completarea dosarului.
2.Soluţionarea cererii de către Comisia pentru cetăţenie
La termenul stabilit pentru dezbaterea cererii, Comisia pentru cetăţenie verifică îndeplinirea condiţiilor necesare acordării cetăţeniei române, cu excepţia condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea cetăţeniei române. În cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru acordarea cetăţeniei române, Comisia stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g) din Legea cetăţeniei române.
3.Interviul
Comisia pentru cetăţenie verifică îndeplinirea condiţiilor de acordare a cetăţeniei române, respectiv cunoaşterea de către solicitant a limbii române (scris şi citit), a cunoştinţelor de cultură şi civilizaţie românească ale acestuia, precum şi cunoaşterea prevederilor Constituţiei României şi imnul naţional.
4.Raportul Comisiei
Daca solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va întocmi un raport în care va menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea cetăţeniei române.
În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea cetăţeniei, precum şi în cazul nepromovării interviului ori al neprezentării, în mod nejustificat, la susţinerea acestuia, Comisia, printr-un raport motivat, propune Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie respingerea cererii.
5.Emiterea ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie , constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii cetăţeniei române, emite ordinul de acordare a cetăţeniei române, ordin care se comunică solicitantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
În cazul în care preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea cetăţeniei române, respinge, prin ordin, cererea de acordare a cetăţeniei române, ordin care se comunică, de îndată, solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de respingere a cererii de acordare a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București. Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
6. Depunerea jurământului
În termen de 3 luni de la data comunicării ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de acordare a cetăţeniei române, persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia română vor depune jurământul de credinţă faţă de România.
Potrivit art. 21 alin.(1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, ”nedepunerea, din motive imputabile persoanei care a obţinut cetăţenia română, a jurământului de credinţă ” în termenul de 3 luni de la data comunicării ordinului, ”atrage încetarea efectelor ordinului de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române faţă de persoana în cauză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu