Atunci,
din inițiativa unui grup de preoți de diferite confesiuni din Reșița, s-a
purces la un nou drum de apropiere a bisericilor creștine istorice. Astfel, în
perioada 18 - 25 ianuarie 1993 se organiza în municipiul de pe Bârzava pentru
prima oară octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor.
În
cartea în patru limbi (română, germană,
maghiară, italiană) „Spălaţi-vă
picioarele unul altuia. Ecumenism, între istorie şi prezent la Reşiţa = Waschet
Euch gegenseitig die Füße. Ökumene zwischen Geschichte und Gegenwart in
Reschitza = Mossátok meg egymás lábát. Az ökumenizmus története és jelene
Resicabányán“, apărută la 10 ani de ecumenism sub semnătura părintelui Pál și a
mea, dânsul amintea de aceste prime zile: „Când am ajuns la Reşiţa, o dorinţă
trăia în mine: să îi iubesc pe toţi, pe fiecare om, să mă întorc spre fiecare
cu iubire. E normal că în mod special am încercat să fiu atent la preoţi şi
pastori de oricare confesiune, căci ei sunt aceia cu care lucrăm în via
Domnului aici în Reşiţa. … Din 1993 încoace, Săptămâna ecumenică de rugăciune
pentru unitatea creştinilor se desfăşoară cu regularitate şi în oraşul nostru,
în fiecare an între 18 şi 25 ianuarie. Mai ales din 1999 încoace, de când
participarea este deosebit de largă, cred că putem vorbi despre o săptămână de
sărbătoare creştinească pentru întregul oraş.”
Doresc
în continuare să accentuez câteva inițiative și manifestări pe care le consider
importante pentru ultimii 24 de ani de trăire în comun la Reșița:
Participarea
creștinilor de diferite confesiuni din Reșița la diferite evenimente din
programul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, în 7 - 9 mai 1999,
când a ieșit din sufletul miilor de credincioși acel strigăt de neuitat,
„Unitate!”;
Participarea
tinerilor reșițeni de diferite confesiuni creștine, alături de preoții lor, la
a treia Adunare Ecumenică Europeană care a avut loc la Sibiu între 4 şi 9
septembrie 2007, dar și la alte întâlniri cu caracter ecumenic din Italia (zona
Pesaro, Loreto și Trento);
Participarea
unor episcopi ai bisericilor istorice din România la octavele organizate la
Reșița;
Întâlnirile
ecumenice anuale și lunare ale femeilor în diferitele biserici istorice
creștine reșițene;
Manifestarea
anuală ecumenică în Postul mare desfășurată la Centrul Social „Frédéric Ozanam“
din Reșița, „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”
aflată anul acesta la cea de a X-a ediție;
Manifestarea
din 14 ianuarie 2007 de la Reșița, cu participarea celor trei episcopi, PS
Lucian Mic (ortodox român), PS Alexandru Mesian (greco-catolic) și PS Martin
Roos (romano-catolic), cu prilejul înmânării oficiale a titlurilor de Cetățean
de Onoare al municipiului Reșița preoţilor dr. Vasile Petrica (în acea perioadă
protopop ortodox român de Reșița), József Csaba Pál (arhidiacon romano-catolic
al Banatului Montan), Marian Ilie Ştefănescu (în acea perioadă protopop
greco-catolic de Reșița) și Makay Botond (în acea perioadă pastor reformat de
Reșița), un gest unic în țara noastră, poate și pe plan european;
Cartea
mai înainte amintită și apărută la Reșița în anul 2003, cu prilejul împlinirii
a 10 ani de octavă de rugăciune pentru unitatea creștinilor, editată de
Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița;
Organizarea
timp de trei ani a procesiunii ecumenice de Florii la Reșița, în 28 martie 2010 și 16 aprilie 2011 și 13 aprilie 2014;
Participarea
la octava din Reșița a unor preoți și laici din Italia și întoarcerea vizitei
acestora, prin reprezentanți din Reșița, la manifestări ecumenice din această
țară;
Medicii
din secția de radiologie organizează, începând cu vizita Sfântului Părinte Papa
Ioan Paul al II-lea, în fiecare zi de lucru un moment ecumenic de rugăciune și
meditație;
Participarea
preoților și tinerilor din Reșița la simpozioane ecumenice organizate de
Teologia Ortodoxă și Mișcarea Focolarelor din cadrul bisericii catolice;
Întâlniri
ecumenice ale tinerilor la sanctuarul marian „Maria Stâncii” de la Ciclova
Montană și de la Băile Herculane (4 - 5 întâlniri până în prezent);
Diferite
manifestări spirituale și culturale din țară și în strănătate, la care au
participat în frățietate reprezentanți ai diferitelor confesiuni creștine din
Reșița și nu numai;
Apariții
în mass-media scrisă, vorbită și văzută locală, națională și internațională.
Ne-am
bucurat împreună de cei 24 de ani de octavă în bisericile noastre creștine,
anul acestea octava organizându-se între 18 și 25 ianuarie în următoarele
lăcaşuri sfinte: Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”
Govândari (predica: arhidiacon József Csaba Pál, romano-catolic), Biserica
Romano-Catolică „Preasfânta Treime” Govândari (predica: protopop Petru
Berbentia, ortodox român), biserica evanghelică (predica: pr. Emil Crăciun,
ortodox român), Biserica Ortodoxă Română „Schimbarea la Faţă” Govândari
(predica: pr. Janos Varga, romano-catolic), Biserica Greco-Catolică „Sfânta
Fecioară Maria de la Fatima” (predica: pr. Cornel Costina, ortodox român),
Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii” (predica: pr. Moise Linu, ortodox
român), Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Sfîntului Duh” Govândari (predica:
pr. Simon Ciubotaru, romano-catolic) și Biserica Ortodoxă Română „Sfântul
Vasile cel Mare”, Lunca Pomostului (predica: pr. Egon Wonner, evanghelic
luteran).
Este
în puterea noastră să încercăm, fiecare după puterile sale, să contribuim prin
rugăciune la unitatea creștinilor, indiferent de confesiune sau limbă maternă,
să participăm înpreună ori de câte ori ni se oferă prilejul la manifestări
spirituale sau culturale care promovează unitatea creștină la Reșița!
Erwin Josef Ţigla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu